Volkswagen nu este străin de modele sau versiuni aflate la limita opulenţei care, cel puţin din punctul de vedere al dotărilor şi finisajelor, nu sunt mai prejos decât maşinile de lux.
Un exemplu concludent este ediţia North Sails disponibilă doar pe Touareg şi pregătită să debuteze în viitorul apropiat. Modelul de serie este bazat pe linia conceptului omonim dezvăluit în luna iulie a anului trecut în cadrul unui eveniment dedicat yachturilor de lux.
Versiunea de faţă, una specială din toate punctele de vedere, se inspiră de altfel din lumea ambarcaţiunilor de agrement şi se evidenţiază atât la exterior cât şi la interior prin paleta de materiale de lux, alese pe sprânceană. Caroseria este vopsită într-o nuanţă de alb denumită „Campanella” specifică ambarcaţiunilor de lux marca North Sails, în timp ce jantele de 19 inch din aliaj prezintă spiţe din crom lustruit şi satinat. Tot la exterior, modelul se remarcă prin adoptarea unor semnalizatoare albastre pe oglinzile retrovizoare, lămpi stop suplimentare, fixate pe spoilerul spate şi dunga roşie de la baza portierelor.
Interiorul este asemenea bărcilor de lux, cu finisaje precise şi materiale de înaltă calitate, foarte atent lucrate. Scaunele, bancheta şi bordul sunt tapisate în piele fină Nappa de culoare albă şi cusute cu aţă verde marin. Podeaua din lemn a maşinii este iluminată iar tunelul median are un locaş pentru binoclu, un accesoriu nelipsit navigatorilor. Plafonul este îmbrăcat integral în piele Alcantara de culoare bej deschis.
Volkswagen a dezvoltat versiunea de lux Touareg împreună cu compania North Sails, cel mai important producător premium de bărci cu pânze din lume.