Porsche a acceptat cu greu prezenţa unui diesel pe maşinile sale. Pentru purişti aceasta a echivalat cu o încălcare a tradiţiei pe care s-a clădit faima brandului german.
Spre satisfacţia unora, insolita apariţie a lui Cayenne Diesel declanşează o reacţie în lanţ, alte câteva modele urmând să primească propulsoare turbo pe motorină. Al doilea reprezentant care va beneficia de un motor mai economic este viitoarea generaţie Boxster. Plănuită să apară în anul 2012 noua serie va include şi un model cu motor turbodiesel, o premieră în rândul sportivelor Porsche. Boxster va beneficia de un motor V6 de 2,7 litri de origine Audi ce va fi cuplat la o cutie semi-automată PDK cu şase trepte.
Propulsorul va dezvolta aproape 200 de cai putere şi un cuplu maxim de 500 Nm. Echipat cu tehnologia de injecţie common-rail şi filtru de particule, motorul va putea respecta normele de poluare Euro 6.
Producătorul german ţine totuşi să-i liniştească pe fanii acestui model spunând că versiunile diesel nu vor „agresa timpanele” şi că prestaţiile acestora vor fi apropiate versiunilor pe benzină. Momentan, nu se pune problema extinderii gamei de motoare diesel la alte modele, însă mulţi sunt conştienţi că Porsche nu se va putea ţine de cuvânt. Cum motorizările diesel sunt astăzi mai puţin poluante decât cele pe benzină, singura şansă pentru ca Porsche să reziste pe piaţă în contextul unor norme care limitează drastic emisiile sunt două: fie propulsoare pe injecţie directă de litraj mai mic, fie agregate diesel. Ultima pare mai la îndemâna nemţilor, mai ales că în spatele denumirii Porsche Diesel se ascund motoarele consacrate, TDI, ale celor de la VW-Audi.