Toyota îşi extinde portofoliul de modele hibride, pentru a răspunde cu aceeaşi monedă principalului său rival Honda. Lupta pe sectorul „maşinilor verzi” este departe de a se fi încheiat odată cu actuala generaţie Prius, un nou episod urmând să înceapă de anul viitor.
Planurile companiei Toyota prevăd lansarea celui de al doilea hibrid pe piaţa europeană începând din 2010, care ar urma să consolideze poziţia de lider în domeniu pe care o ocupă în prezent marca japoneză. Alături de Prius, gama Toyota se va îmbogăţi cu o versiune hibridă, dezvoltată pentru modelul Auris.
Sistemul hibrid va include un motor electric a cărui putere va fi folosită pentru propulsia maşinii la viteze reduse, energia necesară mişcării fiind asigurată de un set de acumulatori nichel-metal, montaţi sub podea, cu o rezistenţă ridicată la exploatare.
La fel ca şi în cazul noului Prius, versiunea ecologică Auris va beneficia din plin de avantajele tehnologiei Hybrid Synergy Drive iar şoferul va putea alege trei moduri de a conduce: EV, Eco, şi Power. Hibridul va include un sistem start-stop care poate reduce consumul cu până la 5%. Surse din interior afirmă că Toyota ia în calcul lansarea altor două modele vizate să primească trenuri de rulare hibride, Yaris şi Urban Cruiser.
Iniţial, constructorul japonez intenţiona să aducă o versiune hibridă pentru Corolla - preluată pe modelul Camry, ce urma să beneficieze de un cost de achiziţie foarte competitiv, însă, datorită faptului că majoritatea europenilor sunt atraşi de motorizările diesel D-4D, o motorizare hibridă nu îşi are rostul.
În schimb Auris este un model mult mai potrivit, atât ca şi costuri cât şi asamblare, pentru a primi un tren de rulare hibrid care ar putea include unitatea pe benzină 1.4 VVT-i, o transmisie manuală cu şase trepte şi un sistem de recuperare a energiei disipate în timpul frânării.