Concursul „World Car of The Year” şi-a desemnat finaliştii pentru ediţia 2009.
Pretendenţii la titlu de anul acesta sunt automobile cu destinaţie globală, deşi regulamentul prevede că pentru a fi eligibile acestea trebuie să fie în producţia de serie şi comercializate din anul 2008 pe cel puţin două continente.
În finală s-au calificat Ford Fiesta, Toyota iQ şi Volkswagen Golf. Fiecare model reprezintă un segment diferit şi are şanse egale la premiul „Maşina Mondială a Anului 2009” la fel ca şi ceilalţi participanţi. Ford Fiesta face parte din clasa B, designul şi dinamica maşinii fiind cele mai importante atuuri ale maşinii. Toyota iQ reinventează noţiunea de minicar în segmentul A, oferind un spaţiu generos la interior pentru o model de talia sa, cât şi un consum foarte redus.
Volkswagen Golf se bucură de o reputaţie extraordinară în întrega lume, fiind printre primele trei cele mai bine vândute automobile din toate timpurile. Modelul de clasă C al germanilor excelează la capitolul tehnică şi motorizări.
Inţial, în concurs au fost înscrise 51 de maşini, din care într-o primă etapă preliminară au fost selectate doar 10. Un juriu competent format din jurnalişti auto din 25 de ţări din toată lumea a fost desemnat să evalueze şi puncteze fiecare vehicul în parte pe baza impresiilor proprii desprinse la drive-test, ca parte a meseriei pe care o practică. Anul trecut, premiul „World Car of The Year” a revenit modelului Mazda2. Căştigătorul actualei ediţii va fi anunţat pe 9 aprilie, în cadrul Salonului Auto de la New York.