Ford îşi va lărgi gama de automobile pentru Europa cu trei noi modele până în 2012. Unul dintre acestea va fi produs la uzina din Craiova (fosta Daewoo), alături de vehiculul comercial Transit Connect, şi va fi prezentat în premieră la Geneva. Deocamdată este vorba doar de un prototip ce înfăţişează viitorul minivan B-Max.
Surse din cadrul Ford Europe au confirmat faptul că la salonul elveţian va fi prezentat conceptul Iosis 3, care anunţă introducerea unui nou model în gama producătorului. Acesta va înlocui actuala generaţie Fusion - lansată în anul 2002.
Noua maşină este un monovolum bazat pe platforma noii generaţii Fiesta ce va afişa un aspect mult mai stilat, evident în ton cu designul kinetic al oricărui Ford produs în Europa.
Fiind derivat direct din noul Fiesta, viitorul model construit la Craiova va depăşi cu puţin 4 metri lungime, dar va avea un ampatament mai mare decât acesta. Interiorul va fi tot de cinci locuri ca şi la Fusion, în schimb, confortul oferit pasagerilor va fi net superior.
Ford intenţionează să prezinte modelul de serie în toamnă, la Salonul Auto de la Frankfurt, urmând ca procesul de asamblare să înceapă în prima jumătate a anului 2010.
Cabina flexibilă, plafonul înalt, portbagajul generos şi spaţiile de depozitare multiple, sunt câteva din caracteristicile noului B-Max, un vehicul polivalent, un concurent de temut în clasa mini-MPV unde activează Opel Meriva, Citroen C3 Picasso şi Nissan Note.