Mazda are cu ce să se laude la Geneva. Două modele din aceeaşi gamă dar poziţionate la extreme. În primul rând - Mazda3 MPS, vedeta standului mărcii japoneze, modelul sportiv care va juca rolul versiunii de top. Aceasta urmează să înlocuiască din luna septembrie generaţia curentă disponibilă pe piaţa europeană din vara anului 2006.
La fel ca actualul model, Mazda3 MPS dispune de un motor turbo de 2,3 litri cu tehnologie de injecţie DISI (Direct Injection Spark Engine). Puterea propulsorului şi performanţele acestuia nu au fost comunicate, însă este de aşteptat ca numărul de cai putere să se situeze între 260 CP - ai versiunii actuale şi 305 CP - câţi deţine Ford Focus RS, motor pe baza căruia Mazda a dezvoltat noul propulsor pentru Mazda3 MPS. Graţie optimizărilor aduse agregatului turbo pe benzină, sportivul hatchback îndeplineşte normele de poluare Euro 5.
Poziţionat în segmentul compactelor, noul model japonez vine echipat un kit care sporeşte agresivitatea dar şi performanţele dinamice ale maşinii.
Mazda3 MPS se individualizează prin gura de aerisire montată pe capotă, liniile cromate de la nivelul grilei faţă, praguri mai generoase, eleron spate, două ţevi de eşapament cromate şi jante de 18 inch din aliaj uşor.
Tot în gama noului Mazda3 şi tot la Geneva va fi lansată versiunea i-Stop care se evidenţiază prin consum şi emisii diminuate. Ea va fi disponibilă pe un model cu motorizarea MZR DISI de 2.0 litri ce dezvoltă 175 de cai putere, şi este echipată cu sistemul Stop&Start. Constructorul nipon susţine că varianta Mazda3 i-Stop consumă cu 12% mai puţin decât modelul standard dotat cu acelaşi propulsor de 2,0 litri.
La nivel global Mazda a comercializat peste 2 milioane de modele Mazda3, cunoscute pe alte pieţe sub numele de Mazda Axela.