Ford avea datoria morală să fie unul din amfitrionii motorshow-ului de la Detroit. La ei acasă, americanii au uitat de criză, de stocurile de maşini nelichidate, de uzine oprite sau de problemele financiare şi au programat câteva debuturi de maxim interes pentru piaţa locală dar şi globală.
Cel mai aşteptat model de serie a fost, evident, noua generaţie Taurus, model care în trecut a fost deseori blamat pentru designul sec şi perimat. Nu degeaba jurnaliştii l-au supranumit „cartoful”.
Astăzi, unul din cele mai longevive vehicule din gama Ford reintră în atenţia publicului cu un nou design, multiple îmbunătăţiri şi dotări care îl vor ajuta să rivalizeze cu berlinele premium ale constructorilor germani, cel puţin aşa susţine producătorul.
La o privire mai atentă se poate observa că proaspătul sedan Taurus aduce destul mult cu actualul Mondeo. Evident trăsăturile sedanului au fost americanizate, liniile au devenit mai drepte, caroseria mai musculoasă şi, ca orice automobil conceput peste ocean, este oarecum supraponderal.
Există şi capitole unde se rupe legătura de rudenie cu maşina europeană. În primul rând, propulsia ce constă deocamdată dintr-o singură unitate Duratec V6 de 3,5 litri ce poate fi cuplată la o transmisie manuală sau automată SelectShift cu şase trepte.
Trei niveluri de echipare SE, SEL şi Limited, sunt incluse în oferta acestui automobil care dispune de tehnologii numeroase, mai multe ca oricând pentru un vehicul Ford. Aici menţionăm sistemele de securitate activă precum Cross Traffic Alert, Collision Warning, sau tehnologii de top utilizate pe modele premium Adaptive Cruise Control, Blind Spot Information System.
Pentru a întregi lista de noutăţi Ford îşi echipează sedanul cu sistem de navigaţie cu activare vocală, sistem de acces inteligent în maşină, senzori de ploaie şi cod de securitate pentru momentele în care automobilul este parcat.
Taurus va fi comercializat din vară la preţuri de pornire cuprinse între 25.995 de dolari şi 31.995 de dolari.