Sportback Concept este un model de mărimea unei limuzine de lux, 4,95 m lungime, 1,93 m lăţime, înălţimea de numai 1,40 metri, dimensiuni foarte apropiate generaţiei actuale A8, vârful de gamă Audi ce măsoară: 5,06 m lungime, 1,89 m lăţime, 1,44 m înălţime.
Partea frontală şi spatele se remarcă prin noile blocuri optice cu tehnologie LED, spoilerul faţă cu o structură sculptată ce sugerează posibile prize de ventilaţie şi spoiler spate cu un aspect spartan ce maschează eşapamentul dublu şi un difuzor foarte discret.
La fel ca şi exteriorul, interiorul este tratat cu aceeaşi atenţie, dominante fiind liniile orizontale şi suprafeţele de mari dimensiuni. Ornat în întregime cu materiale din piele, habitaclul este finisat cu delicateţe şi înţesat cu inserturi din lemn de esenţă tare. Pavilionul din sticlă permite o iluminare excelentă a interiorului, iar monitorul plat permite o vizualizare bună a funcţiilor disponibile pe unitatea de control MMI.
Interiorul poate găzdui patru persoane, în timp ce portbagajul oferă o capacitate de încărcare de 500 de litri.
Audi Sportback dispune sub capotă de cel mai ecologic motor diesel din lume, unitatea TDI V6 – clean diesel, de 3,0 litri, care îndeplineşte severele norme de poluare BIN 5 din SUA şi deja Euro 6 ce vor intra în vigoare în anul 2014. Acesta este echipat cu un sistem dezvoltat de Audi care reduce semnificativ cantitatea de oxizi de nitrogen. Performanţele în materie de ecologie se datorează mai multor componente cheie care ajută la controlul gazelor eşapate: folosirea injectoarelor piezo în combinaţie cu tehnologia common-rail care generează o presiune de injecţie de 2.000 de bari, introducerea unui convertor catalitic şi a aditivului AdBlue.
Deasupra acestor elemente se află un set de senzori amplasaţi în camera de combustie care ajută la o reglare şi mai fină a procesului de combustie la nivelul motorului, o premieră în istoria industriei auto ce marchează un pas semnificativ în avangarda inovaţiilor tehnologice semnate de Audi. Agregatul turbodiesel produce 225 de cai putere şi un cuplu maxim de 550 Nm. Întreaga forţă a motorului este trimisă ambelor punţi prin intermediul unei noi transmisii Tiptronic S cu şapte trepte de viteză. Nelipsit din fişa tehnică, sistemul de tracţiune integrală permanentă Quattro asigură ca întregul cuplu să fie convertit pentru propulsia şi dinamismul maşinii oricare ar fi condiţiile de rulare.
Sportback cântăreşte doar 1.800 de kilograme şi se laudă cu un consum de doar 5,9 litri de motorină la 100 de kilometri şi emisii de gaze ce nu depăşesc 156 g/km de dioxid de carbon.
Prototipul Audi accelerează de la 0 - 100 km/h în mai puţin de 7 secunde în timp ce viteza de top ajunge la 245 km/h. Sportback Concept mai dispune de direcţie electro-mecanică, frâne ceramice pe toate roţile, discuri ventilate, sistem de suspensii sportive şi etriere din aluminiu.