În vârful ofertei se află două versiuni sport recunoscute pentru manevrabilitatea remarcabilă şi ţinuta de drum precisă. Prima şi cea mai accesibilă este Focus ST, model restilizat lansat anul acesta. Vizibil îmbunătăţită la exterior şi interior, versiunea sportivă emite pretenţii la primul loc în clasament graţie tehnologiilor şi sistemelor menite să îi uşureze lupta pentru supremaţie. Portocala mecanică este înzestrată cu un motor turbo pe benzină de 2,5 litri, ce dezvoltă 225 cai putere.
Cuplat la o transmisie cu şase trepte, ST este capabil să accelereze în 6,8 secunde până la 100 de kilometri la oră iar viteza de top atinge 240km/h. Propulsorul care înglobează un sistem de distribuţie variabilă dublă Ti-VCT trage în deplinătatea puterilor sale abia când acul trece de 4.000 de rotaţii, tot atunci se schimbă şi tonalitatea sunetelor scoase pe eşapament. Cu rezerve de putere impresionante şi o dinamică ridicată, motorul face faţă solicitărilor fără să gâfâie, având reacţii ferme şi performanţe demne de o sportivă.
În privinţa gazelor poluante, propulsorul emite 224 de grame pe kilometru, o cifră mulţumitoare în segmentul său.
Focus ST se diferenţiază la exterior de modelul obişnuit prin modificările de ordin aerodinamic aduse spoilerului faţă, eleronul cu două fante de aer amplasat deasupra lunetei, praguri mai proeminente şi evacuarea cromată. Deşi poate ar fi meritat un kit sportiv mai modern, Ford a preferat să îl păstreze pe cel vechi pe motiv că modelul 2007 oferea o ţinută dinamică de top în segmentul C, aşadar nu s-a impus schimbarea sistemului de suspensii, direcţiei şi a platformei tehnice.
Interiorul dotat cu materiale de o calitate superioară exprimă o atmosferă sportivă în ton cu agresivitatea exteriorului. Scaunele Recaro, sistemul de navigaţie prin satelit cu comandă vocală, inserţiile de carbon sunt doar o parte din elementele care dau un plus de farmec habitaclului. Focus ST (Sport Tehnologies) este disponibil în două versiuni de caroserie în 3 şi 5 uşi.