Renault este una din cele mai premiate mărci auto din Europa. Aproape că nu există an în care francezii să nu îşi îmbogăţească palmaresul măcar cu un trofeu.
Dacă la premiile „Car of The Year”, modelul Megane III a fost marele perdant, la ediţia din acest an a concursului Autobest unicul model Renault a reuşit să-şi adjudece titlul pus în joc.
Noul Symbol a câştigat premiul internaţional Autobest 2009. Titlul a fost acordat de către un juriu internaţional, format din 15 ziarişti de specialitate din tot atâtea ţări europene: Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Macedonia, Polonia, Republica Cehă, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina şi Ungaria.
În finală au concurat cinci noi modele: Chevrolet Aveo, Dacia Sandero, Ford Fiesta, Mitsubishi Lancer şi Renault Symbol/Thalia.
„La fel ca şi anul trecut în runda finală am avut cinci automobile interesante. Membrii juriului au avut o misiune dificilă pentru a alege un câştigător”, a declarat Ilia Seliktar, co-fondatorul şi preşedintele concursului Autobest.
Modelul francez s-a impus în faţa concurenţilor săi, având câteva avantaje clare de partea sa: consumul redus de carburant, costurile scăzute de întreţinere, volumul generos al portbagajului, confortul şi manevrabilitatea.
Noul Symbol a obţinut 879 de puncte şi s-a clasat pe primul loc în concurs. Sedanul poate găzdui cinci persoane şi dispune de o garanţie de 36 luni sau 100.000 km, 6 ani garanţie anticoroziune pentru caroserie şi 24 luni garanţie pentru vopseaua caroseriei.
La partea de motorizare se oferă două variante pe benzină de 75 şi 98 de cai putere şi două diesel de 65 şi 85 de cai putere. Dimensiunile sale, lungime 4,26 m şi înălţime 1,43 m, îl plasează în acelaşi segment cu Dacia Logan.
Noul Symbol are un preţ de pornire de 8.950 de euro cu TVA inclus.