Golf Plus Facelift a fost unul din punctele de atracţie la standul mărcii germane. Modelul a debutat oficial la Salonul Auto de la Bologna şi urmează să intre pe piaţa europeană din martie 2009.
Versiunea restilizată preia o serie de elemente din linia de design a noului Golf VI, ce sunt concentrate în special la secţiunea frontală. Blocurile optice, spoilerul şi grila motor sunt orientate estetic spre Golf VI, în timp ce spatele maşinii, profilul şi linia umerilor sunt uşor retuşate, dar păstrează esenţa versiunii de bază Golf Plus. Interiorul oferă ceva mai mult spaţiu, iar materialele sunt mai calitative.
Golf Plus se diferenţiază de restul versiunilor din gamă prin faptul că oferă mai mult spaţiu şi o poziţie de condus înaltă. Instrumentarul de bord, volanul şi sistemul de climatizare sunt împrumutate de pe noul Golf, la fel ca şi sistemul Park Assist.
Sub capotă, Golf Plus Facelift va avea noua generaţie de motorizări diesel cu tehnologie common-rail, ce dezvoltă puteri de 90, 105, 100 şi 140 CP.
Proaspăta versiunea Golf Plus soseşte la exact trei ani de la lansarea pe piaţă a generaţiei actuale. Volkswagen a comercializat până în prezent peste 500.000 de modele Golf Plus.