Insignia reprezintă un pas uriaş în materie de estetica formelor. Fluidă, echilibrată şi palpitantă - aşa poate fi caracterizată prima limuzină Opel care bate evident spre clasa premium. Cu asemenea trăsături, Insignia este cel mai demn urmaş pe care ar fi putut să îl aibă ultima generaţie Vectra. Cei care au contribuit la dezvoltarea noului automobil de la stadiul primar de concept şi până la ultimul retuş, cunosc cel mai bine esenţa acestui model.
„Odată cu Insignia, Opel aduce o nouă filozofie de design, mai sofisticată, care îmbină două elemente esenţiale: simţul artistic şi precizia germană. Scopul care ne-a condus la dezvoltarea noului Insignia este acela de a propune un aspect care să inspire publicului dorinţa de a conduce noul vârf de gamă de la Opel", afirmă Mark Adams, vicepreşedinte al departamentului de design al General Motors Europa GM.
Comparativ cu actualul Vectra, noul Insignia are toate ingredientele unui sedan de clasă medie de mare succes. Înzestrată cu un arsenal format din şapte motorizări, dotări bogate în standard, interior de clasă şi confort pe măsura unui vehicul modern din eşalonul superior, Insignia are şanse de a deveni un best-seller în segmentul D, unde va lupta cu Laguna, Mondeo, Passat şi Superb, patru modele care se prezintă impecabil.
Cu o lungime de 4,83 metri, berlina oferă celor cinci pasageri un nivel de confort nemaiîntâlnit până acum la maşinile Opel de clasă medie. Pentru prima dată, clienţii Opel vor putea opta şi pentru modele echipate cu tracţiune integrală denumită Adaptive 4x4. Transmisia formată din cutii manuale sau automate cu şase trepte va cupla motorizări pe benzină cu puteri cuprinse între 115 şi 260 de cai putere sau diesel cu valori între 110 şi 160 de cai putere.
Noul Opel Insignia va fi disponibilă în variantele de caroserie sedan şi hatchback, dar şi break. Designul şi tehnologiile acestui automobil au fost destule motive pentru ca limuzina de clasă medie să primească premiul „Maşina Anului 2009 în Europa”. Nava amiral a mărcii Opel este disponibilă deja în Germania la un preţ de pornire de 22.770 euro pentru versiunea sedan. Insignia beneficiază de o garanţie de 6 ani.