Porsche a fost unul din ultimele bastioane care au cedat în faţa agregatelor diesel. Deşi în repetate rânduri compania a negat apariţia unui propulsor pe motorină, până la urmă, de voie, de nevoie, germanii au recunoscut că intră şi ei în era motoarelor cu aprindere prin compresie.
Porsche a confirmat că va lansa în martie 2009, o versiune diesel common-rail pentru Cayenne ca urmare a faptului că varianta pe benzină consumă şi generează emisii mari de dioxid de carbon.
Noul motor ce va dezvolta 240 de cai putere şi un cuplu maxim de peste 500 Nm este derivat din agregatul TDI de 3.0 litri utilizat pe Audi Q7.
Iniţial Cayenne Diesel era programat să intre pe piaţa europeană în ianuarie 2009, dată la care debuta şi versiunea facelift a modelului Boxster, dar a amânat lansarea cu două luni pentru a „proteja” debutul maşinii sportive. Se estimează că propulsorul turbodiesel de pe Cayenne va oferi un consum de numai 9.9l/100km iar nivelul gazelor emise nu va depăşi 120 grame de CO2 pe kilometru. Porsche previzionează comercializarea unui număr de 15.000 de unităţi Cayenne cu motor diesel în primul an de producţie. Preţul versiunii diesel va fi de 55.000 de euro, debutul oficial fiind programat în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Modelul Cayenne va fi primul automobil diesel din istoria de 78 de ani a companiei din Zuffenhausen, acelaşi cu care Porsche rupea tradiţia de decenii a mărcii consacrate exclusiv maşinilor sportive. Promotor fervent al motoarelor pe benzină, constructorul german nu ar fi a revenit la sentimente mai bune faţă de agregatele diesel - considerate total nepotrivite cu spiritul mărcii, dacă normele Euro 5 nu ar fi bătut la uşă.