Audi este foarte deschis la nou. Germanii plănuiesc extinderea gamei R8 cu încă un model. Dacă varianta decapotabilă este ca şi terminată, succesul său indiscutabil dar şi capitalul de imagine pe care Audi îl obţine de pe urma fascinantului R8 ce se vinde ca pâinea caldă.
Dacă în urmă cu numai câteva zile vă anunţam că sportivul model va avea o versiune cabrio, iată că la scurt timp după anunţul oficial, producătorul de automobile premium, face o declaraţie surpriză. „Pregătim mai multe versiuni de înaltă performanţă pentru o serie de modele apreciate de public”, spune Wofgang Hatz, şeful departamentului de dezvoltare şi producţie al motoarelor. Potrivit oficialului german, Audi pregăteşte două modele ce vor concura în segmentul supercar, unul dintre acestea fiind RS8.
Acesta va fi echipat cu un motor turbo pe injecţie V10 de 580 de cai putere, suspensii active şi o caroserie fabrică integral din materiale compozite. Motorul este în fapt acelaşi agregat prezent şi pe sedanul RS6. Îmbinarea puterii agregatului cu structura uşoară a noului model vor ajuta la realizarea unor performanţe demne de superclasa unui Ferrari sau Corvette. Demarajul de la 0 la 100 de kilometri pe oră va fi realizat în cel mult 4 secunde iar viteza de top va depăşi 320 de kilometri pe oră, asta în cazul în care ea nu va fi limitată electronic. Cel puţin acestea sunt cifrele de referinţă pentru echipa de ingineri care va pune pe roţi cel mai puternic automobil de serie fabricat de Audi în ultimul deceniu. Oficialul german s-a ferit să dea alte detalii şi nici nu a precizat când vor ajunge pe piaţă aceste produse.