Interiorul va fi unul rasat şi îndreptat total spre confort şi plăcerea condusului. Habitaclul va cunoaşte un salt calitativ impresionant coroborat cu noul design al planşei de bord şi a consolei centrale, care vor lăsa impresia unui automobil de lux. Peugeot va furniza patru noi motorizări, unitatea de bază fiind un agregat cu patru cilindri şi 16 supape de 163 CP. Gama va fi completată de motorul de benzină V6 de 215 CP şi două propulsoare diesel HDi de 170 şi respectiv 207 cai putere. Mai târziu vor fi introduse două unităţi V6 de 3.0 litri diesel şi 3.2 litri pe benzină, dotate în premieră cu supape electromagnetice şi un nou sistem de admisie. Iniţial se zvonea că Peugeot ar fi renunţat la dezvoltarea noului 608, ca urmare a cererii foarte scăzute în segmentul berlinelor mari, dar francezii continuă să lucreze cu sârg la modelul de top al gamei lor.
Una din ambiţiile mărcii este relansarea „leului” pe piaţa nord-americană, ori cel mai potrivit automobil pentru un astfel de eveniment nu poate fi decât un sedan grandios cu accente premium.