Ediţia 2009 respectă formatul ultimilor ani, în cursa pentru câştigarea titlului Car of the Year fiind selectate iniţial peste 30 de modele, din care doar şapte ajung în finală. Anul acesta au reuşit sa acceadă în etapa finală: Alfa Romeo MiTo, Citroën C5, Ford Fiesta, Opel Insignia, Renault Mégane, Skoda Superb şi Volkswagen Golf. Printre automobilele nominalizate s-a numărat şi Dacia Sandero.
Juriul este format din 59 de jurnalişti, din şapte ţări - pieţe reprezentative pentru industria auto. Fiecare ziarist are la dispoziţie 25 de puncte ce pot fi distribuite unui număr de cel puţin cinci modele şi este obligat să justifice în scris acordarea punctelor.
„Car of The Year 2009” surprinde prin însăşi componenţa vehiculelor eligibile ajunse în finală. Anul acesta sunt trei modele de clasă medie, două din clasa compactă şi două din clasa subcompactă. Dacă facem un scurt apel la istoria concursului realizăm că cele mai multe premii au fost revenit mărcilor italiene şi franceze. Un bun exemplu este chiar ediţia 2008, al cărei titlu a fost câştigat de mignonul Fiat 500.
Organizatorii concursului „Maşina Anului 2009 în Europa” vor anunţa numele câştigătorului pe 17 noiembrie.