Skoda a reuşit să polarizeze atenţia publicului la salonul parizian. Cehii au avut o singură premieră mondială: Octavia Facelift, una şi bună. Prezent pe piaţă din 1997, sedanul din clasa compactă care a depăşit toate aşteptările în materie de vânzări a primit în cele din urmă, la a doua generaţie, atenţia cuvenită.
Pe linie de design, Octavia Facelift depăşeşte spectrul canoanelor specifice la adresa versiunilor cosmetizate prin multitudinea de noutăţi ce au principal obiectiv dinamizarea vânzărilor.
Modificările exterioare au darul de a conferi maşinii un aer proaspăt şi o imagine distinctă, fără a ştirbi cu nimic din personalitatea celui mai bine vândut model Skoda.
Concentrate în special la partea frontală, schimbările au vizat blocuri optice - stilizate într-o manieră contemporană, o grilă motor revizuită subtil, spoiler cu o linie care integrează mai bine botul maşinii dar şi noi proiectoare de ceaţă. Caroseria beneficiază de bandouri în culoarea caroseriei şi o paletă cromatică mai bogată. Partea din spate a maşinii se face remarcată prin noul spoiler ce găzduieşte doi catadioptri şi stopuri uşor revizuite.
Nici interiorul nu a scăpat din vizorul cehilor, aceştia împrumutând o serie de componente de la noul Superb: volanul, consola centrală şi instrumentarul de bord. Tot în habitaclu descoperim materiale mai calitative pentru scaune şi noi sisteme audio şi de navigaţie. Pe lista echipamentelor, Octavia Facelift mai include printre altele faruri adaptive cu xenon şi scaune cu tetiere active pentru protecţie în cazul unui impact din spate.
Versiunea restilizată aduce cu sine şi câteva schimbări la nivel tehnic. Mai precis motorul de 1.4 litri ce generează 120 de cai putere, până acum nedisponibil. Unitatea turbo pe benzină este cuplată la cutia automată DSG cu 7 trepte, transmisie regăsită în combinaţie cu agregatul 1.8 TSI de 160 de cai putere.
În prezent Octavia este disponibilă în două versiuni de caroserie, sedan şi combi, la care se adaugă un model cu veleităţi de crossover, Octavia Scout. Acesta din urmă va păstra designul actual, urmând ca abia anul viitor să fie comercializat în varianta restilizată.