Citroën aduce pe piaţă încă un automobil polivalent. Este un nou vehicul de dimensiuni compacte în jurul căruia familia se poate aduna pentru un weekend departe de casă, dar la fel de bine poate fi utilizat ca maşină de serviciu sau de transport pentru mărfuri uşoare.
Denumit C3 Picasso, modelul este al şaselea monovolum din gama producătorului francez ce se încadrează în canoanele stilistice specifice mărcii Citroën.
Disponibil în toată Europa începând cu primul trimestru din 2009, minivanul omologat pentru cinci locuri ce se plasează în segmentul B va debuta oficial în luna octombrie la Salonul Auto de la Paris.
C3 Picasso model are o lungime de 4,08 metri, o lăţime de 1,73 metri şi o înălţime de 1,62 metri, în timp ce volumul portbagajului este de 500 de litri.
Versatil, dar şi confortabil, minivanul Citroen poate transporta cinci persoane adulte, oferind un spaţiu ceva mai degajat decât la C3.
Bancheta spate poate fi rabatată, ea culisând pe o distanţă de 150 milimetri - oferind astfel posibilitatea de a organiza interiorul în funcţie de necesităţi. Scaunele se pot plia independent unul faţă de celelălat sau se poate renunţa la ele dacă se doreşte mărirea capacităţii de stocare în habitaclu.
Minivanul, a cărui suprafaţă vitrată ajunge la 4,52 metri – una din cele mai mari din segment, este înzestrat cu acoperiş panoramic, senzori de parcare, lumini şi ştergătoare de parbriz automate. Citroën oferă la partea de motorizare patru unităţi împărţite astfel: două pe benzină 1.4 litri - 95 CP respectiv 1.6 litri - 120 CP şi două diesel, de 1.6 litri, ce produc 90 şi 110 cai putere.
Pe sectorul monovolumelor compacte, C3 Picasso va avea nu mai puţin de zece adversari, cei mai redutabili fiind Nissan Note, Opel Meriva, Renault Grand Modus şi Skoda Roomster.
Modelul francez va fi asamblat la Trnava, în Slovacia, volumul de producţie prevăzut pentru 2009 fiind de 93.000 de exemplare şi de 110.000 unităţi în 2010.