Cel puţin în cazul de faţă, măsurile luate vor fi radicale. Estetica exteriorului va fi un factor cheie în ecuaţia al cărei rezultat este a treia generaţie A3.
Din cele afirmate de un angajat al departamentului tehnic, Audi vrea să lanseze noua serie la doi ani după prezentarea versiunii facelift.
Designul se va alinia noilor tendinţe stilistice ce vor imprima un aer mai agresiv şi distinctiv, conferind compactului A3 o personalitate foarte puternică şi plină de dinamism. Modelul din clasa compactă va fi influenţat la exterior de stilistica modelelor A4 şi Q5.
Producătorul de automobile premium intenţionează ca viitoarea generaţie să aştearnă la picioarele clienţilor cinci versiuni de caroserie, faţă de trei, câte sunt în prezent: hatch, sportback şi cabrio. În gamă vor intra un coupe şi un sedan cu linia umerilor spate profilată în stilul unui coupe sportiv.
Sub aspect tehnic, viitorul A3 va împărţi aceeaşi platformă cu Volkswagen Golf VI şi noua Skoda Octavia, iar ca dimensiuni va creşte de la 4293 mm, cât are în prezent pentru versiunea compactă în 3 uşi, la peste 4400 mm lungime.
Tehnologia LED va fi la ea acasă, la fel ca şi o serie de inovaţii aduse de pe maşina de clasă medie A4.
Paleta de motorizări va fi şi mai diversificată, germanii intenţionând să ofere nouă unităţi, patru diesel şi cinci pe benzină legate la transmisii automate DSG, cutii manuale sau Tiptronic din noua generaţie.
Pe lângă acestea se va adăuga şi un agregat hibrid ce va utiliza acumulatori litiu-ion Sanyo.
Noul A3 este programat să debuteze în a doua jumătate a anului 2010.