Cele mai notabile schimbări pot fi găsite la exterior, unde echipa de designeri a aplicat câteva retuşuri, vizibile de altfel, concentrate la partea frontală. Grila motor este complet nouă, spoilerul şi blocurile optice sunt redesante de aşa manieră încât imaginea maşinii de familie să degaje un plus de dinamism şi rafinament. Spatele maşinii, dominat de stopurile lamelare şi structură de tip bumerang sunt fumurii, un detaliu discret care dă o tentă premium modelului japonez.
Lista noutăţilor nu se opreşte aici, Nissan oferind un nou set de jante cu dimensiuni de 15 şi 16 inch, în timp ce caroseria este disponibilă cu o nouă nuanţă de verde, special creată pentru Note Facelift.
În habitaclu sunt câteva mici modificări axate în special jurul instrumentarului de bord şi a consolei centrale. Pentru îmbunătăţirea gradului de confort al pasagerilor au fost optimizate suspensiile, mai precis răspunsul acestora având în vedere faptul că aceştia consideră plăcerea de a conduce şi călători un factor cheie în deplasările cu maşina.
Nu au fost trecute cu vederea transmisia şi motorizările, ceea ce demonstrează că japonezii de la Nissan nu s-au limitat la o simplă restilizare. Inginerii au revizuit cutia de viteze manuală şi unitatea diesel de 1.5 litri dCi echipată standard cu filtru de particule ce emite doar 119 g/km de dioxid de carbon.
De asemenea, propulsorul pe benzină de 1.4 litri a fost îmbunătăţit sub aspectul emisiilor de gaze poluante, nivelul noxelor scăzând de la 150 la 139 g/km.
Nissan Note Facelift va fi comercializat pe pieţele europene începând cu a doua jumătate a lunii octombrie anul curent.