BMW umple un gol cu un nou sedan. Deşi nu se poate spune că duce lipsă de astfel de versiuni, germanii au identificat o categorie de consumatori care se arată foarte interesaţi de un model de familie în clasa compactă cu un portbagaj ceva mai generos ca volum.
Bavarezii vor să fie primii pe segmentul premium care oferă un model sedan în clasa C, având în vedere că nici Audi sau Mercedes nu dispun la ora actuală de o berlină pe acest sector.
Germanii lucrează în prezent la un model care ar putea fi denumit Seria 2. Încă de anul trecut se vorbea despre posibila apariţie a unui astfel de vehicul poziţionat între Seria 1 şi Seria 3.
Deşi nu există foarte multe detalii despre viitorul sedan premium, conform unor informaţii de ultimă oră, BMW intenţionează să scoată pe piaţă noua maşină cât mai repede cu putinţă, pentru a lua un avans în faţa principalilor rivali, care pregătesc şi ei versiuni similare în clasa compactă.
Potrivit unor surse din interiorul companiei, Seria 2 nu va fi disponibilă mai devreme de anul 2011, deoarece producătorul lucrează deja la noua generaţie Seria 1 din care va deriva sedanul amintit.
Seria 2 va fi o berlină construită pe platforma Seriei 1 şi va avea dimensiuni apropiate Seriei 3. Sunt şanse ca în componenţa familiei Seria 2 să intre şi un model de performanţă, M2, care ar concura Audi S3 pe segmentul compactelor sportive.