Corvette este mai reţinut şi zgârcit când vine vorba de o restilizare.
Aceasta se limitează doar la câteva detalii, cizelând acele părţi care par „îmbătrânite.
Apreciatul model sport Z06 a primit un facelift binemeritat, însă unul destul de subţire, de parcă americanii de la Corvette ar fi strânşi cu uşa.
Modelul 2009 nu aduce nici o noutate la partea de design, însă remarcăm la exterior două noi culori dintr-un total de nouă pentru caroserie: o nuanţă de argintiu şi una de gri, ambele preluate din paleta coloristică a noului supercar ZR1.
Tot la exterior se observă prezenţa unui nou set de jante din aliaj cu desen original şi 10 spiţe. Corvette s-a aplecat mai mult spre decorarea interiorului cu noi elemente calitative şi inserturi care îţi fură ochii.
Tapiseria care îmbracă scaunele este dintr-un material mai rezistent la uzură, iar instrumentarul de bord este luminat acum în roşu.
Ca o premieră, panelul uşilor este personalizat cu o plăcuţă cu numele maşinii, un obicei de regulă rezervat versiunilor speciale, însă Corvette vrea să sublinieze tocmai acest aspect la adresa bolidului Z06.
Un sistem audio performant este oferit acum ca dotare standard pe toate versiunile Z06 la fel ca şi tehnologia Bluetooth.
Sub aspect tehnic nimic special. Modelul 2009 este propulsat de acelaşi motor LS7 ce produce 505 cai putere.