Fiat a dat marea lovitură cu 500. După o lansare faraonică la Torino, pe 4 iuie 2007, italienii s-au trezit cu o avalanşă de cereri care a asigurat producţia pentru următorii doi ani.
Povestea a culminat cu o ploaie de premii naţionale şi internaţionale. Răspunsul publicului a fost de ajuns pentru ca Fiat să avanseze patru noi proiecte legate de legendarul 500. Lista viitoarelor modele include o versiune break (Giardinetta), recent adusă în discuţie, o variantă 4x4, un hibrid şi o decapotabilă. Oficial, Fiat a recunoscut că lucrează la noi modele pentru gama mezinului 500 şi se pare că prioritatea numărul 1 o constituie cabrioletul.
Cel puţin aşa afirmă un inginer din cadrul companiei care mai spune printre altele că în atelierele băieţilor din Piemonte se lucrează intens la dezvoltarea unei versiuni ce va avea acoperişul din material textil.
Fiat preferă soluţia clasică în detrimentul celei actuale şi moderne - plafonul escamotabil din metal, pentru a reduce la minim costurile de producţie. În viziunea inginerilor, principala problemă ridicată de versiunea cabrio este menţinerea rigidităţii şi a siguranţei oferite pasagerilor, fără a creşte prea mult masa maşinii. În momentul de faţă nu este încă sigur dacă 500 cabrio va avea două sau patru locuri şi când anume va ajunge pe piaţă. Motorizarea de bază ar putea fi o unitate de 1.1 litri. Gama va mai include alte două propulsoare de mic litraj, pe benzină şi diesel. Fiat ia în calcul şi adoptarea unor unităţi turbo de 1.4 litri şi 1.6 litri care ar putea corespunde versiunii de vârf.
Din punct de vedere estetic, linia de design de la 500 va fi preluată aproape integral, cu excepţia unor mici modificări specifice maşinilor cu plafon deschis.
Modelul decapotabil va fi asamblat la aceeaşi uzină din Polonia unde se produce Fiat 500. Italienii intenţionează să aducă noul model pe piaţă cât mai repede cu putinţă. Surse apropiate constructorului de automobile spun că sunt foarte mari şanse să vedem maşina de serie chiar la sfârşitul acestui an la dealerii din Europa.