Mini putea jura în urmă cu un deceniu că niciodată nu va construi altceva decât modele mini.
Există însă un început pentru toate. Cel puţin la capitolul SUV, britanicii sunt de vreo trei luni deja în actul creaţiei, ceea ce explică şi apariţia recentă pe străzile din Germania a unui prototip de teste cu gardă la sol înaltă, pasaje pronunţate ale roţilor şi scuturi de protecţie pentru motor şi rezervor. Modelul SUV supus chinuitoarelor sesiuni de teste şi verificări confirmă zvonurile apărute anul acesta cu privire la posibila lansare a unui automobil Mini din categoria 4x4.
Pe de altă parte, şeful departamentului de dezvoltare desemnat de BMW (proprietarul mărcii Mini) să se ocupe de acest proiect a confirmat ieri că Mini va avea un model SUV sau crossover în următorii 2-3 ani.
Afirmaţia este susţinută şi de un alt oficial care a declarat, printre altele, că noul SUV va fi asamblat în Austria la uzina Magna Steyr din oraşul Graz. Viitorul model va fi cel de al patrulea din gama Mini, după Cooper, Cabrio şi Clubman.
Prea multe lucruri nu se cunosc despre modelul SUV, însă neoficial se vehiculează că numele maşinii ar putea fi Colorado şi va fi oferit în versiunile cu tracţiune faţă şi integral permanent.