Lada, un produs născut pe vremea când Leonid Brejnev bătea cu pumnii în masă la conferinţele ONU, este pe cale să îndeplinească visul liderilor sovietici.
Brandul aflat sub oblăduirea concernului AvtoVAZ, are posibilitatea de a deveni o marcă producătoare cunoscută la nivel mondial.
Ruşii au pregătit noua generaţie Priora, ce se anunţă ca marele rival al modelului franco-român Logan. Modelul este, în momentul de faţă, cel mai accesibil şi bine comercializat automobil în Rusia. Vândut până în prezent în peste 25 de milioane de unităţi, automobilul low-cost ameninţă serios poziţia Daciei Logan.
„Lada pregăteşte debutul maşinii care o va consacra în Europa şi în lume”, spun şefii de la AvtoVAZ.
Lansată pe piaţa autohtonă în aprilie 2007, noua generaţie Priora va ataca în forţă bătrânul continent. Modelul ieftin va da mari bătăi de cap modelelor concurente Tata Indica, Daihatsu Sirion sau Fiat Panda.
Vehiculul Lada va debuta mai întâi pe pieţele din vestul Europei la începutul anului viitor, iar din luna mai 2008, pe uriaşa piaţă a Chinei. Vor urma Canada, Brazilia, Ucraina, Turcia şi alte pieţe emergente din Europa şi Asia. Preţul maşinii este încă necunoscut dar se va situa în jurul celui din prima generaţie, adică în jur de 9.000 de euro.
Vor exista două versiuni de caroserie, hatchback şi sedan, şi un singur tip de motorizare, de 1.6 litri pe benzină, producţie proprie, ce va genera 98 de cai putere.
Conform declaraţiilor producătorului, unitatea cu 4 cilindri respectă normele de poluare Euro 3, va consuma 7.2 litri/100 km şi va putea atinge o viteză maximă de 183 km/h.
Pe viitor sunt prevăzute introducerea a două noi motorizări, una pe benzină de 72 de cai putere şi un diesel common-rail de 84 de cai putere.