Volkswagen menţine tăcerea dar rămâne sub lupa presei. Germanii nu suflă nici un cuvânt despre viitorul Golf 6 dar are grijă ca actualul Golf 5, care încă se vinde ca pâinea caldă, să ţină pasul cu lumea bună a segmentului supermini.
De o bună bucată de vreme a fost introdusă şi versiunea destinată familiei, Golf Variant, care de acum beneficiază de aportul sistemului 4Motion, ce oferă tracţiune pe toate roţile, generând o ţinută de drum impecabilă indiferent de gradul de aderenţă.
Volkswagen, unul din puţinii producători europeni ce pune la dispoziţie automobile de familie sau oraş echipate cu sistem 4x4, a luat această decizie după ce a constat o creştere serioasă a cererii de modele ce au în echipare tracţiunea integrală permanentă.
Prima serie de break-uri din familia Golf dotată un sistem de tracţiune integrală a fost Golf 4. Cât despre versiunea curentă Golf 5 Variant 4Motion ce utilizează un diferenţial Haldex, constructorul afirmă că are o capacitate de remorcare sporită de până la 1.500 de kilograme. Sistemul de tracţiune 4x4 este cuplat la o transmisie manuală cu şase trepte şi va fi inclus iniţial doar pe versiunea cu motor turbo-diesel de 105 CP, ce demarează în 12,9 secunde de la 0 la 100 km/h, cu viteză maximă de 185 km/h şi consum mediu de 6.0 litri de carburant la suta de kilometri parcurşi.
Golf Variant 4Motion vine cu trei nivele de echipare Trendline, Comfortline, Sportline şi un preţ de bază, în Germania, de 23.775 de euro.
(30 mar 2008, 11:56:00