Maybach a devenit oaia neagră a companiei Daimler şi are zilele numărate. Soarta sa atârnă doar de un fir de păr. Cam aşa sună ultima declaraţie a
boss-ului companiei, Dieter Zetsche, care însă vrea să acorde o ultimă şansă brandului Maybach de a se salva înainte de a se prăbuşi.
Insuccesul este marcat de vânzările foarte slabe înregistrate în ultimii doi ani, mai ales în 2007. În timp ce Bentley şi Rolls-Royce au înregistrat profituri şi vânzări record, Maybach a vândut doar 10% din cât îşi propusese iniţial.
Dezastrul e cauzat de lipsa unei game variate de modele, producătorul german oferind în prezent doar două automobile 57 S şi S62 S care nu diferă cu nimic, spre deosebire de Bentley care are opt iar Rolls Royce trei. Apariţia seriei limitate a versiunii cabrio 62 Laundaulet, care oricum se va comercializa în doar câteva exemplare, nu va schimba cu nimic situaţia la Maybach. Salvarea ar putea veni de la noile automobile plănuite să apară în următorii ani.
În opinia înaltului oficial, acestea ar fi suficiente motive pentru a ţine în viaţă brandul de lux, dar face precizarea că nu există un plan de restructurare. Dieter Zetsche mai spune că politica de investiţii pentru dezvoltarea brandului de lux nu afectează bugetul companiei Daimler.
În viziunea analiştilor, următorii doi-trei ani sunt decisivi pentru viitorul Maybach. În funcţie de rezultate, Daimler va hotărî dacă va continua investiţiile sau se va pune capăt poveştii.
Scurt istoric
Revitalizat sub forma unui concept în 1997, după o jumătate de secol de tăcere, primul model Maybach din era modernă este lansat la începutul anilor 2000, după ce Mercedes ia decizia de a crea un brand separat în cadrul companiei. Maybach produce primele unităţi în anul 2002, căutând să atragă în special clienţii modelelor Bentley şi Rolls Royce.
Maybach înseamnă opulenţă şi extravaganţă. Este singura maşină germană care atinge rafinamentul şi luxul suprem ce încinge inima bogătaşilor cu dare de mână.