Infiniti a ajuns în sfârşit în Europa.
Divizia de lux Nissan şi-a făcut intrarea pe uşa din faţă, uzând de importanţa şi celebritatea Salonului Auto de la Geneva.
Debarcarea mărcii de lux japoneze are loc după 19 ani de la debutul său pe piaţa nord-americană, piaţă pentru care iniţial a fost special concepută. Aparte de faptul că lansarea brandului premium a însemnat o salbă de trei premiere, una după alta, prezenţa Infiniti însemnă cel mai de temut străin (a se citi auslander) pentru Audi, BMW, Mercedes şi chiar Porsche. Atenţia a fost atrasă în special de noul SUV denumit FX50, care se alătură fratelui mai mic EX37, crossoverul cu cei mai mulţi şi harnici cai putere la ora actuală.
În prezenţa şefului Carlos Ghosn, masivul FX a avut parte de o prezentare şi primire însoţită de un moment coregrafic grandios.
Ceea ce şochează la acest SUV este motorul, neobişnuit ca şi configuraţie pentru piaţa europeană. Propulsat de un agregat pe benzină de V8 şi 5.0 litri, mastodontul pune la bătaie 390 de cai putere şi un cuplu motor pe măsură, 500 Nm.
Infiniti susţine că versiunea prezentată la Geneva va fi livrată din iunie cu acelaşi tip de motorizare şi pe piaţa nord-americană, lucru firesc de altfel.
Transmisia este asigurată de o cutie automată cu 7 rapoarte cu Adaptive Shift Control. Şoferul are posibilitatea de a schimba vitezele şi de pe volan prin intermediul unor padele din magneziu.
Tracţiunea se realizează integral cu ajutorul unui nou sistem 4x4 denumit Intelligent All-Wheel Drive. Noul SUV de lux de la Infiniti mai dispune de jante de 21 de inch furnizate de Enkei, suspensii CDC, direcţie activă şi sistemul de asistare inteligentă a momentului de frânare.
Nici un cuvânt în schimb despre propulsoare diesel. Oricum, prea curând nu vor fi văzute pe FX50.