Škoda urmează să atace în forţă piaţa maşinilor de familie cu Fabia Combi, unul din puţinele automobile break din clasa B.
În toamna anului trecut, mai exact în luna septembrie, cehii au etalat formele plăcute ale proaspătului model ce au suscitat interesul publicului la Salonul Auto de la Frankfurt.
Fabia Combi continuă tradiţia începută în 1999, anul lansării primei generaţii ce este pe cale să apună, lăsând loc următoarei serii ce îşi face deja încălzirea.
Versiunea break este mai voluminoasă şi impunătoare decât modelul hatch lansat în aprilie anul curent în Europa, emanând un sentiment de maturitate ce lipsea primei generaţii.
Noua Fabia Combi cunoaşte o creştere sensibilă a dimensiunilor, oferind acum un nivel sporit al confortului la interior. Cei mai câştigaţi sunt pasagerii din spate, ce au acum la dispoziţie un spaţiu de mişcare într-adevăr decent, dezvoltarea spaţiului fiind posibilă ca urmare a măririi ampatamentului până la 2.46 metri.
Raportat la vechiul model, noua Fabia Combi măsoară 4.23 m lungime, 1.64 m lăţime şi 1.49 m înălţime adică este cu 7 milimetri mai lung şi cu 46 milimetri mai înaltă.
Volumul portbagajului câştigă şi el teren ajungând la 480 litri, cu 54 mai mult decât în trecut. Dacă se rabatează scaunele spate, capacitatea se extinde până la 1.460 litri, îndeajuns de mult pentru ca break-ul Fabia să devină noul lider al clasei.
Din punct de vedere estetic, partea frontală este comună modelelor Fabia Hatch şi Roomster în timp ce spatele maşinii abordează pentru prima dată blocuri optice poziţionate oblic.
Paleta de motoare este formată din trei unităţi diesel şi trei pe benzină cu valori diverse, pretabile pentru a satisface cele mai exigente gusturi în materie de consum şi dinamică. Gama benzinelor cuprinde versiunile 1.2 litri-70 CP, 1.4 litri-85 CP şi 1.6 litri-105 CP. Propulsoarele TDI pe motorină au următoarele valori:1.4 litri-70 CP, 1.4 litri-80 CP şi 1.9 litri-105 CP.
Fiecare motor este cuplat standard la transmisii manuale cu cinci trepte, cu excepţia agregatului de 1.6L benzină, ce poate fi echipat (opţional) cu transmisia automată în şase rapoarte denumită Tiptronic.
Cel mai puternic rival pentru Skoda Fabia Combi va fi viitorul Renault Clio Break.