Seat a obţinut rezultate bune în 2007, ce amplifică şansele producătorului spaniol de a se menţine pe profit şi în următorii ani. Nu vor putea realiza acest lucru câtă vreme există încă destule goluri în gama de modele. Seat este descoperit în segmentele A,B şi D dar în schimb este bine reprezentat la secţiunea maşini de familie respectiv monovolume (Alhambra şi Altea XL). Pentru atingerea scopurilor propuse, Seat este obligată să îşi sporească influenţa în sectoarele unde deja are un portofoliu de clienţi bine sedimentat dar, pe de altă parte, trebuie să devină dinamică în sectoarele unde acum este inactivă. Spaniolii lucrează la un nou autoturism, este vorba de un sedan de clasă medie care ar urma să intre în raza de acţiune a berlinelor VW Passat, Ford Mondeo şi Skoda Superb.
Viitorul model va fi puntea de trecere spre noul limbaj de design, ce va păstra linia sport specifică Seat. Preşedintele companiei, Erich Schmitt, a anunţat că sedanul se numeşte Protecto, va fi asamblat la uzina Martorell (lângă Barcelona) şi va debuta în 2009.
Se zvoneşte că „Protecto” este numele de cod al viitoarei generaţii Toledo.