Suzuki extinde familia de concepte botezată Kizashi cu încă un model spectaculos, unic şi plin de energie.
Noul prototip, intitulat Kizashi 2, merge pe o linie stilistică aproape similară primului studiu Kizashi, însă întruchipează acum un crossover cu puternice accente dinamice. În ciuda faptului că viitorul său este incert, Suzuki oferă amănunte interesante care ne conving că acest model va ajunge pe linia de producţie. Japonezii menţionează introducerea tehnologiei hibride în concordanţă cu tendinţele actuale dar şi cu cele de viitor care se axează pe latura ecologică.
Kizashi 2 inaugurează un segment nou în cadrul clasei crossover, cel sportiv, unde totul este orientat spre performanţă. Conceptul se bazează pe o nouă filosofie de design, ce exprimă individualitate, vivacitate şi emoţie senzorială. Statura atletică a prototipului, jantele cromate şi aspectul agresiv vorbesc de la sine despre destinaţia prevăzută crossverului Kizashi 2.
Motorul, un V6 de 3.6 litri cel mai mare agregat folosit vreodată de Suzuki, este şi mai elocvent în privinţa caracterului iute imprimat acestei maşini şi controlat prin intermediul transmisiei automate cu 6 viteze ce va sigura acceleraţii puternice şi niveluri de performanţă remarcabile. Modelul va include şi un sistem de tracţiune integrală nepermanentă, probabil o evoluţie sau un derivat al sistemului actula folosit pe Grand Vitara.
Interiorul rămâne învăluit în secret şi descifrat pe 26 octombrie la Tokyo, locul unde Suzuki Concept Kizashi 2 va avea premiera mondială.
"