UAT MUNICIPIUL RĂDĂUȚI,cu sediul în municipiul Rădăuţi, strada Piaţa Unirii, nr. 2, jud. Suceava, a finalizat proiectul„Modernizare locuință socială prin schimbare destinație, termoizolație, reparare acoperiș, refacere instalaţii interioare sanitare”, cod SMIS 151281, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, și Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Valoarea totală a proiectului este de855.177,42 lei,din care asistenţa nerambursabilă este de 667.639,18 lei. Contribuția FEDR la finanțarea nerambursabilă este de 647.201,26 lei. Proiectul s-a derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020 și s-a implementat în municipiul Rădăuţi, jud. Suceava, începând cu data de 01.03.2020
Data finalizării proiectului: 31.12.2023.
Obiectivul generalal proiectului este îmbunătățirea calității vieții populației în municipiul Rădăuți, județul Suceava, prin crearea de facilități care vor deservi majoritatea locuitorilor. Prin crearea acestor facilități se urmărește, concomitent cu îmbunătățirea serviciilor sociale, culturale și recreative, precum și îmbunătățirea spațiilor publice urbane din municipiu cu implicații asupra îmbunătățirii calității vieții populației, în general.
Obiectivele specifice ale proiectului
- Îmbunătăţirea calităţii vieții pentru locuitorii din Municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava. Obiectivul vizează realizarea investițiilor, cu impact pozitiv asupra calităţii vieții populaţiei municipiului.
- Asigurarea unui management eficient al proiectului, astfel încât să se asigure îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a tuturor cheltuielilor și să se obţină rambursarea integrală a cheltuielilor eligibile aprobate prin contractul de finanțare. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv specific va fi realizată activitatea 2 - Managementul proiectului. Resursele umane implicate pentru atingerea acestui obiectiv sunt membrii UIP și experții externi care vor fi subcontractați pentru servicii de management al proiectului
- Contribuie la îmbunătățirea următoarelor obiective ale Strategiei de Dezvoltare Locală: spații publice urbane
- Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate - Obiectiv Specific OS 9.1
Rezultate în urma implementării proiectului:
- reabilitarea și modernizarea unei locuinţe sociale prin schimbarea destinației, termoizolație, reparare acoperiș, refacere instalaţii interioare sanitare
Impactul investiției la nivelul localității constă în:
- impact pozitiv asupra calităţii vieții populaţiei municipiului Rădăuţi și reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială