SC FIRMA CONSTRUCȚII ȘI AMENAJĂRI SRL anunță finalizarea activităților proiectului „Diversificarea activității prin achiziționarea de utilaje tehnologice în cadrul SC FIRMA CONSTRUCȚII ȘI AMENAJĂRI SRL”, Cod SMIS 133782, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1: “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar.
Proiectul are o perioadă de implementare este de 44 de luni, respectiv 01.07.2019 și 28.02.2023 și o valoare totală de 1.084.435,10 lei. Finanțarea nerambursabilă acordată este în valoare de 727.496,00 lei, din care 618.371,60 lei din FEDR, Contract de Finanțare Nr. 6598/31.12.2021.
Obiectivul principalal proiectului îl constituie dezvoltarea microîntreprinderii SC FIRMA CONSTRUCȚII ȘI AMENAJĂRI SRL prin diversificarea activității existente.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Creșterea locurilor de muncă cu 5 locuri din rândul comunității locale, și menținerea acestora (cu respectarea principiului egalității de șanse prin angajarea unei persoane din categorii dezavantajate - "persoane care au vârstă cuprinsă între 15 și 24 de ani").
- Diversificarea activității prin achiziționarea unor echipamente nepoluante, de ultimă generație, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă, la protecția mediului și bunăstarea comunității locale. În cadrul proiectului se propune achiziționarea unui excavator nou, care respectă ultimele cerințe în domeniul protecției mediului înconjurător prin utilizarea surselor regenerabile de energie, eficiență energetică, reducerea consumului de combustibil, gestionarea deșeurilor, reducerea noxelor generate pe durata funcționării sale.
- Diversificarea portofoliului de clienți prin atragerea unui client nou de la an la an.
Proiectul de investiții este implementat în Loc. Gura Humorului, Bucşoiţa, Jud. Suceava.
Rezultatele proiectului sunt:
1. Au fost respectate procedurile referitoare la întocmirea documentațiilor necesare scrierii și implementării proiectului, după cum urmează: cerere de finanțare, plan de afaceri, documentația de atribuire pentru contractele de servicii, furnizare, cereri de rambursare/plată, rapoarte de progres, materiale de promovare și publicitate.
2. Au fost achiziționate 3 echipamente noi, performante, care respectă ultimele cerințe în vederea gradului de tehnologizare, optimizare a procesului de execuție, asistența persoanelor cu dizabilități și care asigură protecția mediului înconjurător în urma utilizării unor echipamente eficiente energetic datorită diminuării consumului de combustibil și reducerea emisiilor poluante.
3. Au fost create 5 noi locuri de muncă la locația de implementare, dintre care un loc de muncă a fost destinat unei persoane care are vârsta până în 24 de ani. Așadar, prin angajarea unei persoane care face parte dintr-o categorie defavorizată, a fost respectat principiul egalității de șanse.
Impactul investiției la nivelul comunității/regiunii:
Impactul investiției din punct de vedere social: crearea a 5 noi locuri de muncă la locația de implementare. Grupurile defavorizate reprezintă un beneficiar indirect deoarece prin implementarea proiectului unul dintre cei cinci angajați provine dintr-un grup defavorizat ("persoane care au vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani"). Așadar, prin implementarea proiectului a crescut gradul de ocupare în rândul persoanelor considerate vulnerabile.
2. Impactul investiției din punct de vedere economic: Prin plata unor taxe și a unor impozite mai mari la bugetul local din regiune, implementarea proiectului are un impact pozitiv asupra mediului contribuind la creșterea bunăstării regiunii de dezvoltare care vizează investiția. Un alt beneficiar indirect este reprezentat de economia națională deoarece taxele plătite de către solicitant participă la creșterea PIB-ului la nivel național și sunt redistribuite de către autorități.
3. Impactul investiției din punct de vedere al mediului înconjurător: Prin achiziționarea unor echipamente noi de ultimă generație, implementarea proiectului are un impact pozitiv asupra comunității locale prin faptul că acesta respectă ultimele cerințe în domeniul protecției mediului înconjurător prin reducerea consumului de combustibil, gestionarea deșeurilor, reducerea noxelor generate pe durata funcționării sale.
SC FIRMA CONSTRUCTII SI AMENAJARI SRL
Persoana de contact: Borodi Liviu Calin, AdministratorTel/fax/email: 0744 635 245/liviucalinborodi@gmail.com
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei