S.C.TIPOGRAFIA CELESTIN S.R.L., cu sediul în municipiul Suceava, str. Grigore Alexandru Ghica, nr. 49A, jud. Suceava, a finalizat proiectul “Creșterea capacității de producție a tipografiei SC TIPOGRAFIA CELESTIN SRL” COD SMIS 116205, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR),în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management și Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Valoarea totală a proiectului este de 4.163.754,76 lei, din care asistenţa nerambursabilă este de 2.403.044,92 lei. Contribuția FEDR la finanțarea nerambursabilă este de 2.042.588,19 lei. Proiectul s-a derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și s-a implementat în locația din str. Grigore Alexandru Ghica, nr. 49A, cât şi în locația din strada Mitocului nr. 48 C, municipiul Suceava, jud. Suceava, pe o durata de 57 luni, începând cu data de 20.03.2017.
Data finalizării proiectului: 30.11.2021.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea competitivității societății SC TIPOGRAFIA CELESTIN SRL, prin achiziționarea de echipamente performante și software-uri inovative, acțiune care să conducă la extinderea capacitații de producție a unității actuale, la îmbunătățirea semnificativă a calității produselor oferite și, nu în ultimul rând, la creșterea cifrei de afaceri și a cotei de piață.
Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
- Extinderea capacității de producție prin dotarea tipografiei cu următoarele active imobilizate corporale și necorporale: server independent personalizat; imprimantă pentru obiecte; imprimantă pentru materiale flexibile și suporturi rigide; linie expunere; mașină de confecționat tăvițe; mașină de făcut cutii flexibile; mașină automată de laminat; mașină de broșat; mașină de ștanțat; mașină de cusut; mașină de adunat (colator) cu stacker de eliminare; capsator; echipament de tăiat cu un singur cuțit la 3 laturi; imprimantă digitală color (pentru volume mari); imprimantă digitală alb-negru; sistem de panouri solare; sistem de management al culorii; software de operare pentru rețele complexe;
- creșterea cifrei de afaceri cu minim 5% în anul 2 (anul 1 de operare a investiției) față de anul de bază 2016;
- crearea unui loc de muncă nou.
Implementarea proiectului a avut ca scop principal extinderea capacităţii de producţie a unităţii actuale.
Rezultate în urma implementării proiectului:
- achiziţionarea de echipamente şi softuri inovative;
- dezvoltarea unor procese şi produse superioare;
- crearea a 1 loc de muncă nou.
Impactul investiției la nivelul localității constă în:
- îmbunătățirea semnificativă a calităţii produselor oferite;
- creşterea contribuţiei aduse la îmbunătățirea sectorului productiv şi la dezvoltarea economiei locale;
- crearea de locuri de muncă noi.
Detalii suplimentare se pot obține de la domnul Avasiloaie Liviu-Cerestin, telefon 0722/336.974
“Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
SC TIPOGRAFIA CELESTIN SRL
Date de contact:Dnul.Avasiloaie Liviu - Cerestin, Tel: 0722/336.974
e-mail: celestin@tipografiacelestin.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020