ATELIER VISION S.R.L anunţă începerea activităţilor proiectului “Diversificarea activității prin achiziționarea de utilaje tehnologice în cadrul ATELIER VISION S.R.L“ Cod SMIS 132547, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1: “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar.
Proiectul are o perioada de implementare este de 30 de luni, respectiv 01.07.2019–31.12.2021 și o valoare totală de 1.410.684,01 lei. Finanțarea nerambursabilă acordată este în valoare de 946.823,00 lei, din care 804.799,55 lei din FEDR, Contract de Finanțare Nr. 6595/31.12.2020.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie dezvoltarea microintreprinderii ATELIER VISION SRL prin diversificarea activității existente.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Creșterea locurilor de muncă cu 5 locuri din randul comunității locale și mentinerea acestora (cu respectarea principiului egalitatii de șanse prin angajarea unei persoane din categorii dezavantajate - "persoane care au varsta cuprinsă între 15 si 24 deani").
2. Diversificarea activității prin achiziționarea unui echipament nepoluant, de ultima generație, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă, la protecția mediului și bunăstarea comunității locale. În cadrul proiectului se propune achiziționarea unui excavator pe senile (1 buc), care respecta ultimele cerinte in domeniul protectiei mediului inconjurator prin reducerea consumului de combustibil, gestionarea deseurilor, reducerea noxelor generate pe durata functionarii sale.
3. Diversificarea portofoliului de clienți prin atragerea unui client nou de la an laan. Proiectul de investiții va fi implementat în Mun. Suceava, Jud.Suceava.
Proiectul de investiții va fi implementat în Mun. Suceava, Jud.Suceava.
S.C. ATELIER VISION S.R.L
Persoana de contact: Oana Cozma, Administrator Tel/fax/email: 0748407139/cip_cozma@yahoo.com
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei