Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Consolidarea echilibrului economic extern al României constituie o preocupare importantă din perspectiva dinamicii factorilor structurali, dar și a efectelor crizelor suprapuse manifestate în ultimii ani, care au contribuit la menținerea unui nivel ridicat al deficitului comercial și de cont curent. De aceea, dincolo de analiza fluctuațiilor pe termen scurt ale indicatorilor relevanți, este util să avem o perspectivă a poziționării strategice a României în regiune, ca participant la fluxurile comerciale internaționale și ca destinație pentru investiții străine directe.
Pe măsură ce globalizarea continuă să redefinească dinamica comerțului și a investițiilor internaționale, reanalizarea poziționării strategice a economiei țării în aceste domenii este relevantă pentru modelarea perspectivelor economice și a parteneriatelor strategice viitoare.
Locul și rolul actual al economiei românești în cadrul fluxurilor internaționale de tranzacții comerciale și de investiții au rezultat dintr-o interacțiune complexă de evoluții istorice, factori geopolitici și decizii de politică economică internă. În ultimii ani, dezvoltarea economică a țării a fost cu precădere influențată de eforturile de contracarare a efectelor negative cauzate de pandemia COVID-19 și de războiul din Ucraina. Comparând poziția economică a României pe plan extern cu cea a economiilor relevante din regiune, am putea identifica o serie de pași pentru a îmbunătăți situația actuală.
Pentru a obține o înțelegere cuprinzătoare a poziției economice a României pe piețele comerciale și financiare globale, este esențial să studiem performanța sa în raport cu economii comparabile, printre țările adesea incluse în astfel de analize numărându-se Bulgaria, Ungaria, Polonia și Republica Cehă. Fiecare dintre aceste națiuni împărtășește o istorie similară de la începutul anilor 1990 de tranziție de la comunism la economii bazate pe piață, deși cu viteze diferite, și concurează în prezent pentru investiții străine și oportunități comerciale în regiune.
În cazul României, una dintre provocările structurale cheie este ponderea încă ridicată în total exporturi a celor provenind din sectoare industriale caracterizate prin valoare adăugată scăzută. Deși s-au făcut pași în dezvoltarea sectoarelor de tehnologie și servicii, balanța externă rămâne afectată de competitivitatea mai redusă în sectorul agro-alimentar și cel al produselor cu nivel tehnologic ridicat. Dependența de industriile tradiționale contribuie la deficitul comercial, întrucât România importă o cantitate semnificativă de bunuri pentru a satisface cererea internă. Nu doar consumul în creștere al gospodăriilor populației are în contrapartidă bunuri din import, ci și dinamica ascendentă din ultimii ani a investițiilor (finanțate inclusiv prin fluxuri financiare de investiții străine directe) a fost acompaniată de creșterea importurilor (ipoteză ce se susține nu doar la nivel teoretic/conceptual, ci și prin analiza statistică a variațiilor anuale ale valorilor celor doi indicatori, ce conduce la obținerea unor coeficienți pozitivi și statistic semnificativi).
Datele publicate de Eurostat arată că pe parcursul ultimilor 20 de ani cota de piață a exporturilor românești în cadrul comerțului internațional cu bunuri și servicii a crescut semnificativ, dar s-a menținut la unul dintre cele mai reduse niveluri prin comparație cu țările din zonă. Graficul de mai jos arată că Polonia a consemnat cel mai important câștig de cotă de piață în perioada menționată, evoluția sa ascendentă fiind stopată doar în anii de maximă intensitate ai crizei financiare globale și ai crizei datoriilor suverane în Europa, iar ulterior în perioada pandemică. România a înregistrat la rândul său un avans important în termeni relativi, plecând de la o bază mult mai redusă, însă nu a câștigat pe parcursul a mai mult de 20 de ani nici o poziție în clasamentul regional, chiar dacă Ungaria și Cehia au avut practic o evoluție plafonată ulterior anului 2007. Astfel, cota de piață a exporturilor românești s-a distanțat semnificativ de cea a Bulgariei, care a consemnat un progres mult mai lent și s-a apropiat de cea a Ungariei, fără însă să o depășească deocamdată.
Deși România avea în anul 2020 o pondere mai mare a importurilor folosite în producerea exporturilor comparativ cu media Uniunii Europene (23,9% în România în contrast cu 15,9% media UE), în plan regional ne-am plasat pe parcursul ultimilor 10 ani pe poziții mai favorabile față de țările din vecinătate (de exemplu, în 2020 acest procent era de 30,1% în Polonia, 39,4% în Cehia și 47,9% în Ungaria – vezi Figura 2). Totuși, România nu reușește deocamdată să îmbunătățească fundamental nivelul de valoare adăugată al procesele de producție internă astfel încât să amelioreze dependența exporturilor de importuri în cadrul categoriilor de bunuri cu grad mediu și ridicat de complexitate. Aceste cifre contrazic opinia că exporturile românești se bazează într-o mare proporție pe importuri, opinie care a circulat destul de mult în ultima perioadă. Așadar, conform acestor date, nu se poate confirma ipoteza că o mai mare stimulare a exporturilor ar antrena creșterea de o manieră semnificativă a importurilor. De asemenea, datele amintite subliniază faptul că majoritatea importurilor sunt determinate de cererea internă de consum, dar și de investiții, care depășesc în continuare capacitatea ofertei interne.
Nu este nicio îndoială că realizarea de investiții este crucială pentru depășirea efectelor crizelor actuale și pentru creșterea sustenabilă viitoare a economiei, însă este important să observăm că, deocamdată, aceasta implică importuri semnificative de bunuri și servicii. Totodată, este pozitiv faptul că sursa de finanțare pentru o parte importantă din aceste investiții se asigură prin programele europene (fonduri nerambursabile sau împrumuturi în condiții mai avantajoase de cost în raport cu cele pe care le-ar fi putut obține România direct), însă ar fi fost necesar și ca ele să se fi putut realiza într-o proporție mai mare pe bază de bunuri și tehnologii produse în România, pentru a nu avea un efect atât de semnificativ de antrenare a importurilor.
Pentru aceasta, ca alegere strategică, accentul trebuie pus pe investiții în dezvoltarea capacității interne de a produce bunuri cu conținut tehnologic ridicat, ceea ce ar reduce dependența investițiilor viitoare de importuri și ar ajuta la corectarea dezechilibrelor externe din prezent. În același timp, vârful de lance al investițiilor cu impact favorabil asupra economiei românești trebuie să fie dezvoltarea de către companiile locale de tehnologii competitive de ultimă generație, ceea ce se poate realiza prin susținerea prin politici coerente, consistente și consecvente a activităților de cercetare-dezvoltare ale companiilor private, la care trebuie să se coreleze și să se sincronizeze cele din mediul universitar și cercetarea de bază derulată de institutele finanțate din resurse publice.
Este util să observăm că raportul dintre exporturi și importuri nu depinde doar de dinamica cererii externe și de echilibrul dintre cererea de consum internă și capacitatea ofertei interne de a o acoperi de o manieră competitivă (influențat de cadrul mai larg de politici economice), ci este influențat într-o proporție semnificativă de factori structurali (de natură comercială, logistică și tehnologică), aferenți producției interne destinate piețelor externe.
Astfel, în afara exporturilor de mărfuri și bunuri din categoriile metalelor de bază, produselor agroalimentare, minerale și chimice precum și al maselor plastice, pentru care materiile prime sunt într-o proporție semnificativă obținute pe plan intern, în cazul multora dintre celelalte categorii, exporturile depind semnificativ de importuri de componente și produse intermediare. În același timp, segmentul reprezentat de produsele din categoria mașinilor, echipamentelor și a mijloacelor de transport, care are ponderea cea mai importantă în structura exporturilor, se bazează încă pe utilizarea într-o mare proporție de materii prime, componente și subansamble importate, nivelul de valoare adăugată pe plan intern fiind sub potențial.
Figura 3 de mai jos arată că anterior anului 2005 România se plasa pe cea mai nefavorabilă poziție în regiune din perspectiva raportului dintre exporturi și importuri, dar a recuperat rapid decalajul major față de economiile vecine, astfel că în anii 2014-2015 deficitul comercial era foarte mic în termeni procentuali. În tot acest răstimp însă, Cehia și Ungaria consemnau excedente comerciale, acestui grup adăugându-i-se și Polonia după anul 2012.
După anul 2015, raportul dintre exporturi și importuri s-a deteriorat semnificativ în cazul României, în mod vizibil mai accelerat comparativ cu țările din regiune menționate, care, cu excepția Ungariei, s-au menținut pe o poziție de surplus comercial. Pe parcursul anului 2022, cele mai mari deficite în comerțul internațional al României s-au înregistrat în categoria produselor chimice și plastice (8,4 miliarde euro din care 7,3 miliarde în produse chimice, în special medicamente și produse de îngrijire) și produse minerale (6,2 miliarde euro, reflectând, în special, importuri de petrol brut), iar cele mai mari excedente au fost consemnate în categoria mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (1 miliard euro) și produse din lemn, hârtie (0,7 miliarde euro). Cvasi-totalitatea sub-sectoarelor de servicii au înregistrat excedent comercial, de departe cel mai ridicat fiind în cazul serviciilor de telecomunicații, informatice și informaționale, de aproximativ 5,7 miliarde euro (raportul „Investițiile străine directe în România în anul 2022” – disponibil online pe pagina de internet https://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx).
Un factor important pentru evoluția nefavorabilă l-a reprezentat deficitul bugetar semnificativ mai mare consemnat în România față de țările vecine, dar și factorii structurali au continuat să aibă un rol. Această din urmă afirmație este susținută de imaginea de ansamblu oferită de Figura 4 de mai jos, care arată că România a consemnat, pe parcursul întregii perioade 2015-2022, una dintre cele mai mari ponderi a valorii tranzacțiilor cu produse intermediare raportate la cea a comerțului internațional cu bunuri (importuri + exporturi), fiind depășită doar de Bulgaria.
Interpretând graficele prezentate de mai sus dintr-o perspectivă diferită, se poate aprecia că deficitul comercial pe care îl are România în prezent nu are drept cauză principală pierderea de competitivitate a exporturilor românești de bunuri și servicii (pentru că așa cum am văzut, pe ansamblul ultimilor ani cota de piață în comerțul internațional s-a îmbunătățit în perioada 2000 – 2020, iar ulterior declanșării crizei pandemice s-a menținut), ci rezultă, în bună parte, din cauze structurale aflate în strânsă legătură cu oferta internă, precum și din influența mixului de politici economice asupra echilibrului dintre aceasta și cererea internă.
Este util să observăm și faptul că diversificarea partenerilor comerciali internaționali ai României s-a menținut pe ansamblul ultimilor 10 ani la un nivel comparabil cu cel al celorlalte țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv din vecinătate. Figura 5 de mai jos arată că ponderea tranzacțiilor cu primele 5 țări partenere în comerțul exterior este marginal mai redusă decât în cazul Cehiei sau al Poloniei, precum și al majorității celorlalte state membre. Ponderea covârșitoare a tranzacțiilor cu parteneri din state membre ale pieței unice este firească, iar în aceste limite, dependența față de un număr redus de țări partenere nu este mai mare decât în alte economii din zonă.
Așa cum menționam la începutul acestei analize, pentru poziționarea strategică a României în cadrul economiei globale este deosebit de relevantă și atractivitatea sa ca destinație pentru investiții străine directe (ISD). Totodată, datele statistice arată că firmele beneficiare de investiții străine directe au o contribuție majoră la comerțul internațional al României. De exemplu, conform informațiilor extrase din cercetarea statistică “Investițiile străine în România în anul 2022” publicată de Banca Națională a României, pe parcursul anului trecut, firmele beneficiare de ISD au realizat exporturi de bunuri de 60,9 miliarde euro (71,3 la sută din total exporturi) și importuri de 76,6 miliarde euro (66,3 la sută din total importuri). Totodată, acestea au realizat un excedent în comerțul cu servicii de aproximativ 9,9 miliarde euro (exporturi de 21,1 miliarde euro, importuri de 11,2 miliarde euro).
În regiune, datele arată că, deși nu este cea mai mare economie, Ungaria este deocamdată cea mai atractivă destinație pentru investitorii străini, surclasând Polonia în ceea ce privește valoarea în euro a stocului de investiții străine directe, chiar dacă în cazul său volatilitatea acestui indicator a fost destul de mare în ultimii ani.
În cazul României, deși fluxurile nete de investițiile străine directe au crescut semnificativ în ultimii ani, iar stocul lor a depășit în anul 2021 pragul de 100 de miliarde de euro, această valoare ne plasează încă la o mare distanță în urma Ungariei, Poloniei, dar și a Cehiei. În termeni relativi, raportat la PIB, stocul de ISD este comparabil cu cel al Poloniei, dar semnificativ mai mic decât în cazul Bulgariei și al Cehiei și cu mult în urma Ungariei. Totodată, se observă că în cazul României și al Poloniei, raportul dintre ISD și PIB s-a menținut stabil pe ansamblul perioadei 2013-2021, în jurul nivelului de 41 la sută, în Cehia acesta a crescut de la circa 61 la sută până la aproximativ 74 la sută, iar în Bulgaria s-a diminuat ușor, de la 87 la sută la 71 la sută. Potrivit Eurostat, în Ungaria, raportul dintre stocul de investiții străine directe și PIB era în anul 2021 de peste 205 la sută.
Dacă restrângem comparația la Ungaria, Cehia și România (excluzând Polonia, cu o economie mult mai mare și Bulgaria cu un PIB nominal semnificativ mai redus față de România), observăm că ambele țări din vecinătate au reușit în timp să atragă și să mențină un stoc de investiții străine semnificativ mai mare decât România, atât în termeni nominali, cât și prin raportare la PIB. O remarcă relevantă în acest sens ar fi și aceea că în 2021, când stocul de investiții străine directe în România depășea 100 de miliarde de euro, practic abia se depășea nivelul pe care Cehia îl consemnase deja cu șapte ani în urmă, în 2014.
Dacă încercăm să explicăm aceste diferențe prin perspectiva fluxurilor anuale, observăm că și în acest caz suntem în prezența unui decalaj ce vine în bună parte din urmă, din perioada anterioară crizei financiare globale și a integrării României în Uniunea Europeană. Figura 7 de mai jos arată că în perioada 2013 – 2021 fluxurile de ISD raportate la PIB au manifestat o volatilitate destul de ridicată în cazul tuturor țărilor menționate, fără să se evidențieze în mod clar un lider regional cu performanță net superioară în atragerea ISD, raportat la dimensiunea economiei proprii.
Este util să privim diferențele observate la țările din regiune în ceea ce privește stocul de investiții străine directe și din perspectiva țării de origine a investitorilor. Pentru că din perspectiva indicatorului final pe site-ul Eurostat sunt disponibile deocamdată doar datele pentru România și Cehia, am prezentat mai jos situația comparativă conform criteriului investitorului imediat.
Observăm că structura este relativ asemănătoare în cazul Poloniei, României, Cehiei și al Bulgariei, de fiecare dată printre primele patru țări din clasament regăsindu-se Olanda și Germania, în multe cazuri Austria și Franța sau Italia. Luxemburg apare, de asemenea, între primele patru țări de origine în cazul Cehiei și al Poloniei, dar nu pe prima poziție. În cazul Ungariei însă, țara cu cel mai mare stoc de ISD din regiune (atât ca valoare, cât și ca pondere în PIB), se poate observa o imagine aparte: Luxemburg se plasează pe primul loc la o distanță semnificativă față de al doilea clasat care este Elveția, urmate de Canada și de Emiratele Arabe Unite. Pe locuri importante în clasamentul primelor 10 țări de origine ale investitorilor străini în Ungaria se regăsesc și jurisdicții preferate de fonduri de investiții precum Bermuda, Insulele Caiman, Insulele Virgine.
Analiza comparativă cu țările vecine evidențiază domeniile în care România este plasată adecvat, dar mai ales ariile în care își poate consolida și mai mult competitivitatea economică, studiind reușitele țărilor mai bine poziționate. Datele din balanța comercială pentru primele 7 luni ale anului 2023 arată, de exemplu, că România obține un excedent important pe partea de servicii IT și de transporturi, însă marchează deficite considerabile în comerțul cu bunuri din categoriile de mai jos:
- produse medicale și farmaceutice (-2282 mil. euro),
- fire, țesături și articole conexe (-837 mil. euro),
- legume și fructe (-1240 mil. euro),
- carne și preparate din carne (-627 mil. euro),
- produse lactate și ouă (-436 mil, euro),
- mașini și echipamente pentru transport (-1030 mil. euro),
- materiale plastice sub forme primare (-1043 mil. euro),
- petrol, produse petroliere și înrudite (-2448 mil euro),
În multe dintre aceste domenii există cu siguranță potențial local și resursele primare necesare producției, iar costurile logistice pentru distribuție locală ar fi cu siguranță mai mici decât cele aferente importurilor. Chiar dacă problemele legate de disponibilitatea forței de muncă calificate au devenit într-adevăr importante în ultimii ani, ele pot fi ameliorate dacă perseverăm în corelarea sistemului de educație și formare cu prioritățile mediului de afaceri. De asemenea, cu siguranță că în toate domeniile de mai sus sunt necesare și investiții semnificative pentru a avea o producție locală competitivă, deopotrivă prin cost și prin calitate, însă aceasta nu ar trebui să reprezinte o barieră atât de dificilă, pentru că traversăm o perioadă foarte benefică în privința surselor de finanțare accesibile, atât prin programe europene, cât și prin investiții străine directe.
Concluzionând scurta analiză de mai sus, poziționarea strategică a României în regiune din perspectiva exporturilor și a atragerii de investiții străine directe este un proces dinamic ce poate fi mai bine canalizat printr-o bună înțelegere a situației actuale și a potențialului de dezvoltare. Provocările sunt mari, dar obiectivul de reducere a dezechilibrelor și de îndreptare a economiei către sporirea prezenței pe piețele comerciale și ca destinație de investiții străine justifică eforturile necesare.
