Un băiat de 11 ani, din comuna Băcești, județul Vaslui, a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Iași, ieri, după ce a fost muşcat de nas de câinele din curte, în timp ce îl hrănea, informează MEDIAFAX. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, copilul a fost atacat de animalul din curtea casei sale.
"Este vorba despre un copil în vârstă de 11 ani, un băiat. Am înțeles că a vrut să se ducă să dea mâncare câinilor din curtea lor, era câinele lor. S-a întâmplat duminică, în jurul orei 09.30, la Băcești, dar au sunat la noi în jurul orei 11.00, probabil s-au speriat când au văzut despre ce e vorba. Este mușcat exact la nivelul nasului, practic vârful nasului nu îl mai are. Ei au plecat cu o mașină particulară spre ambulanță și s-au intersectat pe drum. De când s-a făcut solicitarea s-a luat legătura și cu elicopterul și în Negrești s-au intersectat cu cei de la elicopter. A fost transportat la Sfânta Maria, la Iași. Era stabil, conștient, numai că era foarte speriat", a declarat, Mariana Dohotariu, directorul medical al SAJ Vaslui.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.