România a pierdut finala mică a Campionatul European, 20-24 cu Olanda, astfel că a rămas în afara podiumului de premiere, informează MEDIAFAX. Medalia de bronz cucerită la ediţia din 2010 rămâne vârful atins de România în istoria acestei competiţii.
Naţionala feminină a ajuns până la capăt la Paris. Nu a fost să fie finala mare, cea pe care şi-a imaginat-o Ambros Martin şi poate şi cei mai optimişti suporteri, însă nici o finală mică nu a fost de neglijat. În istoria competiţiei, România a mai ajuns doar în alte două situaţii într-o astfel de postură, în 2000, chiar la turneul de casă, şi în 2010, în Danemarca. Doar acum 8 ani, tricolorele au reuşit să urce şi pe podium, după o luptă fantastică în compania ţării gazde. Aşadar, din punct de vedere statistic, partida revanşă cu Olanda putea să însemne egalarea celei mai bune performanţe la Euro. A fost însă doar un obiectiv secundar, pentru că urcarea pe podium la Paris a rămas marele vis al echipei naţionale, chiar şi după accidentarea Cristinei Neagu.