Un tablou despre care există informații că ar fi „Tete D 'Arlequin“, pictat de Picasso, dispărut dintr-un muzeu din Olanda, a fost găsit îngropat la tulpina unui copac, în Tulcea, după ce o persoană a primit informații prin intermediul unei scrisori anonime, informează MEDIAFAX. Poliția Română și DIICOT fac anchetă.
Potrivit informațiilor primite, ieri, de Poliția Română, două persoane, de cetățenie olandează, s-au prezentat, sâmbătă seara, la Amabasada Olandei, din București, cu un tablou.
Cei doi au precizat că au găsit tabloul, îngropat, în județul Tulcea, ca urmare a informațiilor cuprinse într-o scrisoare anomină, pe care au primit-o.
„Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunțat autoritățile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice). De asemenea, menționăm că tabloul a fost predat autorităților române, urmând ca, în cursul zilei de mâine (luni – n.r.), să fie trimis Muzeului de Artă a României, pentru a fi expertizat”, a transmis Poliția Română.
Se pare că ar fi vorba de tabloul „Tete D 'Arlequin“, pictat de Picasso, dispărut dintr-un muzeu din Olanda.
Potrivit DIICOT, sunt investigate împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800 mii de euro a fost găsit pe raza judetului Tulcea.
„Tabloul care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez se afla în custodia autorităților române și urmează să fie expertizat”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.