Până la sfârşitul anului 2019 toate cele 214 şcoli doctorale trebuie să obţină acreditarea, conform metodologiei, spune secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Gigel Paraschiv, precizând că fiecare instituţie de învăţământ superior trebuie să aibă un soft de detectare a plagiatului şi teze, informează MEDIAFAX.
“Elementul de noutate este că avem Metodologia, e cel mai important după ceva vreme de când tot încercăm să o avem (...) iată că o avem. (...) S-a stabilit că şcolile doctorale se consideră a fi acreditate până la un termen. Termenul este de 31 decembrie 2019. A apărut necesitatea ca aceste şcoli doctorale să fie evaluate. Am început încă de anul trecut să gândim această metodologie. Cei care au gândit-o sunt experţii de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), acolo a fost un grup care a lucrat la această metodologie”, a spus secretarul de stat pentru învăţământul superior, Gigel Paraschiv.