O profesoară de limba română de la un liceu din municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj, a primit mai multe colete care conțin obiecte sexuale, între care un vibrator. Dascălul a făcut plângere la Poliție pentru hărțuire, informează MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaș, a declarat, vineri, că se fac cercetări în acest caz sub coordonarea unui procuror de la Tribunalul Cluj.
”La Poliția Câmpia Turzii a fost depusă o plângere privind săvârșirea infracțiunii de hărțuire. Un cadru didactic de la o unitate de învățământ din municipiu a sesizat faptul că, în repetate rânduri, a primit la adresa de domiciliu colete care conțineau obiecte cu tentă sexuală. Se fac cercetări sub coordonarea unui procuror de la Tribunalul Cluj pentru stabilirea exactă a stării de fapt și luarea măsurilor legale”, a spus Pompaș.
O anchetă a fost declanșată și la Liceul Teoretic ”Pavel Dan” din Câmpia Turzii unde predă profesoara de limba română.
”A primit niște colete comandate prin internet, într-unul era o carte de gramatică, dar a primit și altele cu obiecte de la sex shop. Vinovați de trimiterea coletelor ar fi doi elevi ai liceului. Așteptăm finalizarea anchetelor, de la liceu și de la Poliție”, a declarat șeful IŞJ Cluj, Valentin Cuibus.
Surse judiciare au precizat că profesoara ar fi primit, în total, patru colete, dintre care unul conținea un vibrator, comandate de către un elev de clasa a XII-a, care a fost citat la Poliție împreună cu părinții pentru a da explicații.
”În acest caz mai este implicat și un alt elev, martor la cele întâmplate”, au subliniat sursele citate.