Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă în aproape toată ţara, dar în special în zonele deluroase. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în regiunile intracarpatice, unde doar izolat vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 2 şi 11 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -12 grade. Dimineaţa şi din nou noaptea, în zonele joase local va fi ceaţă, care izolat poate persista şi peste zi, informează Mediafax.