Spitalele ar putea fi obligate să treacă, în fişa de externare, medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile plătite de pacient, astfel încât acesta să-şi recupereze mai uşor banii, propune dr. Sorin Paveliu, într-un proiect în atenţia ministrului Sănătăţii şi a preşedintelui CNAS.
Medicul Sorin Paveliu, fost membru al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, explică proiectul într-o scrisoare deschisă trimisă marţi ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi.
Paveliu este promotoruil Legii 157/2008 care prevede că pacienţii care şi-au plătit medicamentele sau investigaţiile paraclinice în timpul internării în spital beneficiază, în baza unei dovezi, chitanţe sau facturi, de rambursarea tuturor cheluielilor făcute în această perioadă. Tot el a iniţiat Legea 123/2008 care interzice alimentele nesănătoase în şcoli.
În scrisoarea deschisă, Paveliu îi felicită pe ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS pentru că s-au angajat să sancţioneze pe cei care vor mai obliga pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, pe durata internării într-un spital public. Pe de altă parte, însă, el propune o soluţie pentru ca pacientul să recupereze mai repede sumele cheltuite, în condiţiile în care, în opinia lui, cadrul legislativ actual nu elimină "bariera birocratică".
"Va felicit pentru această poziţionare de partea pacienţilor pe care îi reprezentaţi. Totuşi, normele de aplicare a acestui drept înscris în Legea 95/2006, aşa cum a fost inclus prin legea 157/2008, permit instaurarea unor bariere birocratice peste care pacienţii pur şi simplu nu pot trece. Drept urmare, va înaintez o propunere de modificare a HG-ului pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin care evidenţierea acestor cheltuieli să devină obligatorie şi în sarcina spitalului. Pentru că pacienţii trebuie să treacă de bariera birocratică a solicitării în scris şefului de secţie şi managerului aprobarea rambursării, propun instituirea obligaţiei spitalului de a înscrie în scrisoarea medicală întocmită la externare a tuturor medicamentelor, materialelor sanitare şi investigaţiilor la care pacienţii aveau dreptul gratuit şi au fost nevoiţi să le achiziţioneze personal", se arată în scrisoarea deschisă către autorităţi.
Potrivit propunerii lui Paveliu, decontarea acestor cheltuieli se va face la nivelul preţului plătit de spital la ultima achiziţie a respectivelor medicamente sau materiale, iar în cazul investigaţiilor, la preţul de decontare practicat de CNAS în ambulator pentru acestea.
Totodată, propune Sorin Paveliu, sumele astfel evidenţiate devin creanţe ale spitalului şi vor fi înregistrate ca atare în contabilitatea proprie, în cazul în care nu sunt decontate la externare.
În plus, termenul maxim de plată este de 30 de zile, după care se vor aplica majorările percepute de stat pentru neplata la timp a contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate de către asigurat, mai propune Paveliu.