Şase persoane din judeţul Mureş, acuzate că fac parte dintr-o grupare specializată în activităţi de proxenetism şi trafic de minori, au fost arestate preventiv, iar în cazul altor două persoane s-a dispus interdicţia de a părăsi localitatea, printre învinuiţi numărându-se şi un medic.
Şeful DIICOT Mureş, Alin Lazăr, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că gruparea se află de cel puţin şapte luni în atenţia procurorilor.
"Vorbim de minim 15 fete, din care mai mult de jumătate minore. O parte din ele se prostituau voluntar, cu ajutorul grupării, altele erau exploatate sexual. Toate faptele se petreceau în zona unor unităţi de cazare din judeţ. Gruparea este de circa şapte luni în atenţia noastră. Unul dintre acuzaţi are activităţi de acest gen de mai mult timp - mai are un dosar penal, pentru trafic de persoane, dar în afara ţării", a spus Alin Lazăr.
Potrivit acestuia, între învinuiţi se numără un taximetrist, dar şi un medic, proprietar de pensiune în Târgu Mureş.
Lazăr a precizat că, iniţial, 13 persoane au fost învinuite că fac parte din această grupare specializată în activităţi de proxenetism şi trafic de minori, opt fiind reţinute de DIICOT, care a formulat propuneri de arestare preventivă.
Dintre cele opt persoane reţinute, şase au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile de la Tribunalul Mureş, iar în cazul celorlalte două s-a dispus măsura interdicţiei de a părăsi localitatea, la sfârşitul săptămânii trecute.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Liliac, toate măsurile dispuse de Tribunal au fost confirmate luni de Curtea de Apel Târgu Mureş, unde atât acuzaţii, cât şi DIICOT depuseseră recurs.