Ajutoarele de încălzire pentru persoanele cu venituri mici care folosesc ca sursă de căldură lemnele de foc vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna, mai exact în luna decembrie, a anunţat, vineri, la Deva, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Mariana Câmpeanu a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Deva, că ajutoarele de încălzire pentru persoanele cu venituri mici care folosesc ca sursă de căldură lemnele de foc vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna.
"Ajutoarele pentru încălzirea cu lemne vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna. Cererile pentru aceste ajutoare se pot depune până la 20 noiembrie, iar plata se va face în decembrie", a declarat ministrul Muncii.
Câmpeanu a spus că evaluarea activelor de care dispun persoanele care solicită ajutoare pentru încălzire se va face în baza unui sistem de punctaj, în aşa fel încât să rezulte "o imagine cât mai aproape de realitate a celui care solicită sprijin".
"Am încercat să găsim o metodă europeană prin care să nu mai stea asistenţii sociali să umble prin bătăturile oamenilor şi să numere găinile sau să vadă dacă drujba e funcţională sau nu. Aceste active, care se află şi în evidenţele primăriilor, vor fi trecute într-un tabel şi, printr-o metodă pe care o foloseşte şi Ministerul Agriculturii, utilizând unitatea de dezvoltare economică, la fel ca în UE, ele sunt transformate valoric şi se face un punctaj", a explicat ministrul Muncii.
Mariana Câmpeanu a spus că în ultimul an s-a reuşit reducerea gradului de fraudare a sistemului, de la 25 la sută la 12 la sută, iar activitatea de control încrucişat al veniturilor de care dispun solicitanţii de ajutoare de încălzire va continua şi în următoarea perioadă.
Potrivit ministrului Muncii, în iarna trecută, peste 230.000 de persoane au beneficiat de ajutoare pentru încălzire cu energie termică, alte 230.000 au primit sprijin pentru încălzirea cu gaze naturale şi peste 600.000, la încălzirea pe lemne. În total, anul trecut, pentru ajutoarele de încălzire s-au cheltuit 365 de milioane de lei, însă se estimează că în acest an suma va creşte, deoarece s-au adăugat ajutoarele pentru încălzirea cu energie electrică.