Aproape o mie de persoane au protestat, duminică seară, în centrul oraşului Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, scandând "USL, PDL - aceeaşi mizerie" şi "Afară, afară, RMGC din ţară", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protestatarii s-au adunat, duminică, în jurul orei 17.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având pancarte cu inscripţiile "Suntem tineri si ne pasă, nicio mină în ţara noastră", "Vă rugăm să ne scuzaţi, suntem tineri educaţi", "Uniţi salvăm Roşia Montană de cianură" şi "Vrem natură, nu cianură".
Totodată, oamenii au scandat "USL, PDL - aceeaşi mizerie” şi "Afară, afară, RMGC din ţară”.
Protestatarii au pleca în marş spre cartierul Grigorescu din municipiu.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, numărul protestatarilor era de circa o mie de persoane.
Protestatarii cer respingerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demisia demnitarilor care au iniţiat proiectul de act normativ.
Şi în judeţul Braşov un grup de copii, însoţiţi de părinţi şi profesori din comuna Şinca Nouă, au participat, duminică la prânz, la un protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană cerând guvernanţilor să nu permită exploatarea zonei cu cianuri.
Protestatarii, în majoritate copii, au manifestat în centrul comunei, scandând sloganuri pentru salvarea zonei Roşia Montană. Ei au adus şi pancarte pe care scria "Iubim natura, Nu cianura", "Aurul este al nostru şi al urmaşilor urmaşilor noştri" sau "Salvaţi Roşia Montană".
Locuitorii din Şinca Nouă nu sunt la primul protest faţă de proiectul de la Roşia Montană, ei alăturându-se acţiunilor din întreaga ţară şi în data de 22 septembrie, când proteste similare au avut loc şi în alte comune din judeţul Braşov - Hurez, Flemer, Paltin şi Ucea de Jos.
Un protest similar s-a desfăşurat şi în Capitală.
Protesteză de mai bine de o lună
De la începutul lunii septembrie, proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au loc în fiecare duminică în Piaţa Universităţii din Capitală şi în alte mari oraşe din ţară, după ce în 27 august Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.
În 25 septembrie, Comisia specială parlamentară pentru Roşia Montană a făcut o vizită în localitate şi a mers şi la Câmpeni. Atunci, la Roşia Montană au avut loc proteste ale susţinătorilor acestui proiect, în timp ce la Câmpeni au manifestat câteva mii de persoane care se opun proiectului. Protestele au fost marcate şi de incidente: la Roşia Montană, deputatul Remus Cernea, cunoscut opozant al proiectului minier, a fost împins şi huiduit, iar la Câmpeni membrii comisiei parlamentare au fost împiedicaţi, timp de aproximativ un sfert de oră, să iasă dintr-un restaurant unde se întâlniseră cu reprezentanţi ai ONG-urilor care se opun proiectului.