Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că niciuna din cele 480 de informări de la serviciile secrete privind proiectul Roşia Montană nu a fost de competenţa Parchetului, menţionând că nu are informaţii despre vreun politician sau reprezentant al statului care să fi "luat bani".
"Sunt circa 480 de informări. (Cuprind – n.r.) informaţie seacă. Ce vă pot spune este că, cel puţin în perioada mea, în perioada mandatului meu, nu s-a primit nicio informare care pe urmă să fi fost transferată parchetului", a afirmat Băsescu.
Întrebat dacă ar fi o problemă să declasifice aceste informaţii, el a spus că nu poate să o facă. "Cred că o cer degeaba dacă aş încălca legea, pentru obiectivul Roşia Montană nu este un obiectiv care a dispărut din atenţia structurilor de securitate. În momentul de faţă este o operaţiune în derulare", a spus şeful statului.
Chestionat dacă are cunoştinţă despre un politician român sau un membru al administraţiei, al statutului care să fi primit bani de la Roşia Montană, Băsescu a răspuns: "Nu am astfel de informaţii"
"O astfel de informaţie a făcut la adresa mea Victor Ponta, când era în opoziţie şi era dramatic împotriva proiectului. (...) Drept pentru care l-am întrebat pe Victor Ponta el cât a primit de a început să susţină proiectul", a adăugat Traian Băsescu.
Întrebat dacă a primit bani sau foloase de la Roşia Montană, Băsescu a negat: "Nu. Exclus"
Chestionat care sunt "forţele ostile" de care vorbea directorul SIE în informările date Parlamentului, dacă este vorba corporaţii sau state, Băsescu a arătat, menţionând că a citit informaţiile primite, că nu ar putea spune că a depistat forţe ostile în mod tranşant.
"Văd şi informaţia mincinoasă, Soros în spatele ONG-urilor. Nu e adevărat. Soros şi-a abandonat interesul pentru Roşia Montană de mult. Ce vă pot spune cu certitudine este că în momentul de faţă Soros nu trimite ONG-urile în strada", a adăugat demnitarul.
Pe de altă parte, el a afirmat că cineva nu poate susţine acest proiect până nu cunoaşte proiectul, plusurile şi minusurile lui. "Din acest punct de vedere eu nu mă voi implica în continuare în susţinerea proiectului sau împotriva proiectului, dar voi da informaţia corectă", a precizat acesta.
Întrebat dacă şi-a schimbat "poziţionarea" în legătură cu acest subiect, el a confirmat acest lucru: "Sigur că da, după ce am văzut că societatea se împarte în două".
Întrebat cine ar trebui să ia decizia finală referitor la proiectul Roşia Montană, Băsescu a spus că acest lucru trebuie să fie făcut de către Guvern.
"Aici a fost una dintre cele mai mari greşeli pe care le-a făcut guvernul, încercând să transfere Parlamentului o responsabilitate de executiv", a completat el.
Întrebat dacă va iniţia un referendum privind proiectul Roşia Montană, Traian Băsescu a spus că nu exclude un referendum referitor la acest subiect, dar că "trebuie găsit momentul potrivit".
"Pot să îl declanşez mâine. Şi aveţi certitudinea că vor veni 50 la sută dintre români? Trebuie aşteptat momentul potrivit, (...) la care polarizarea să fie mai puternică, ceea ce ar stimula prezenţa la vot, sau dezamorsarea conflictului în urma unor explicaţii", a spus Băsescu.
Chestionat dacă protestele privind proiectul Roşia Montană sunt şi proteste la adresa clasei politice, acesta a răspuns: "Ba da, îmbracă şi acest aspect. După părerea mea, trimiterea proiectului de lege la Parlament a fost scânteia cere a declanşat aceste proteste, care nu sunt legate numai de Roşia Montană".
Întrebat dacă s-a gândit să meargă în piaţă, Trian Băsescu a spus că, în opinia sa, "ar respinge cei din piaţă orice contact cu oameni politici".
Referitor la întâlnirea dintre reprezentanţi ai ONG-urilor şi Comisia parlamentară de anchetă, Preşedintele a declarat că nu i-a plăcut ce a văzut acolo şi că şi-a amintit de o întâlnire pe care a avut-o, la Roşia Montană, cu reprezentanţi ai Alburnus Maior,
"Discuţia fost bună, dar ei au făcut ceva foarte urât, şi-au înregistrat preşedintele şi asta spune ceva despre moralitatea acestor oameni", a declarat el.
Întrebat despre posibilitatea ca această mişcare de protest să ducă la apariţia unei noi forţe politice, Băsescu a spus că ea ar fi "binevenită".
"Eu înţeleg că doamna Mungiu Pipidi este un factor de stimulare a mişcărilor. Cred că ar fi un foarte bun ministru al Economiei sau ministru al Finanţelor, să ia decizii, sau prim-ministru. Nicidecum nu este o ironie, este o convingere, pentru că înţeleg că dânsa a făcut programele de guvernare, de modernizare a statului. Eu nu am primit de la dânsa un astfel de program. Poate că ştie mult mai multe decât noi. Este timpul să se iasă din demagogie. Cei care cred că ştiu mai bine să intre în politică, iar dacă de acolo iese un partid curat, el este binevenit pe scena politică", a conchis el.
(30 sep 2013, 13:11:11