Cinci fraţi cu vârste cuprinse între cinci luni şi nouă ani, din Bârlad, au fost preluaţi în regim de urgenţă de către autorităţile statului după ce s-a constatat că micuţii sunt înfometaţi, abandonaţi frecvent de părinţi şi ţinuţi în condiţii mizere, într-o încăpere insalubră, fără apă şi curent.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit într-un caz de neglijare severă a cinci copii, dintr-o familie din municipiul Bârlad, care erau înfometaţi şi adesea abandonaţi şi încuiaţi în casă de către părinţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma anchetei sociale, specialiştii DGASPC Vaslui au constatat că cei cinci fraţi, cel mai mic în vârstă de cinci luni, erau ţinuţi în condiţii mizere, într-o încăpere insalubră, neracordată la reţeaua electrică şi fără apă curentă şi reţea de canalizare.
"Intervenţia noastră în acest caz de neglijare socio-familială severă s-a făcut la sesizarea unor vecini, după ce au văzut starea deplorabilă în care se aflau copiii. Aceştia erau ţinuţi fără hrană şi neigienizaţi, astfel încât şi starea lor de sănătate s-a alterat. Toţi cei cinci fraţi vor intra într-un program de reabilitare alimentară pentru a putea fi integraţi într-un mediu familial. Deja au fost identificaţi asistenţii maternali în grija cărora vor ajunge cât de curând, după acordarea asistenţei medicale şi psihologice", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Ionuţ Dănilă.
Pe lângă încredinţarea copiilor la asistenţi maternali, autorităţile statului au declanşat procedurile pentru decăderea din drepturile părinteşti a mamei şi tatălui celor cinci copii din Bârlad.