Comisia Europeană a negat, miercuri, informaţiile apărute în presă potrivit cărora fondurile UE, alocate României şi Bulgariei pentru a îmbunătăţi situaţia romilor, vor fi redirecţionate către Germania, unde s-au mutat numeroşi membri ai acestei minorităţi, relatează portalul EurActiv.com.
Postul german Deutsche Welle în limba bulgară a anunţat recent că milioane de euro destinate săracilor din Bulgaria şi România vor fi redirecţionate către Germania pentru că aceste state sunt "incapabile să le utilizeze" şi din cauza afluxului de români şi bulgari în Germania.
Comisia Europeană a negat însă aceste informaţii.
"Nu este adevărat. Nu este niciun transfer de fonduri structurale care au fost alocate Bulgariei şi României către alte ţări", a declarat Jonathan Todd, purtător de cuvânt pentru Ocuparea forţei de muncă şi Afaceri sociale, László Andor, pentru EurActiv.
Todd a explicat că alocarea acestor fonduri pentru ţările UE este stabilită o dată la şapte ani, iar actualul ciclu bugetar se încheie în acest an, următorul intrând în vigoare pentru 2014-2020.
Dacă ţările membre UE nu cheltuiesc toate fondurile structurale care le-au fost alocate, banii rămân la bugetul UE dar nu există o realocare a lor către alte ţări, a explicat el.
Todd a adăugat că folosirea fondurilor structurale ale UE disponibile pentru Germania a fost o decizie a autorităţilor germane. Totuşi, ei pot aloca unele dintre fonduri pentru a sprijini incluziunea socială în oraşele care se confruntă cu aşa-numita "imigraţie a sărăciei".
"În orice caz, Germania nu primeşte nici o creştere de fonduri structurale de la bugetul UE în acest scop. Dacă Germania decide să folosească mai mulţi bani din fondurile structurale europene, va trebui să recurgă la o realocare a banilor de la alte proiecte", a afirmat el.