Peste 50 de medici români din 20 de spitale de urgenţă din ţară participă, timp de două zile, la un seminar despre intervenţiile în cazurile grave, susţinut de trei doctori militari americani, în cadrul exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force 2013.
Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Forţele Navale Americane, organizează, vineri şi sâmbătă, un seminar susţinut de Ambasada SUA în România, în Centrul de formare din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe - SMURD a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca.
În cadrul seminarului, trei medici militari americani vor vorbi despre procedurile în intervenţiile din medicina de urgenţă şi vor prezenta propriile experienţe în respectivele situaţii, mai ales în cazul traumatismelor.
Seminarul a fost deschis vineri, de către însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, şi de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.
Secretarul de stat a declarat că astfel de seminarii ridică nivelul calitativ de acordare a asistenţei medicale de urgenţă în România. El a precizat că participanţii sunt din mai multe localităţi, reprezentând medici de urgenţă şi asistenţi medicali care activează în unităţile de primiri urgenţe.
"O astfel de colaborare este extrem de utilă, iar Ministerul Sănătăţii adresează mulţumiri Ambasadei SUA în România, precum şi Black Sea Rotational Force pentru sprijinul acordat. Ministerul Sănătăţii îşi exprimă speranţa că astfel de acţiuni se vor intensifice, pentru a facilita un schimb de experienţă benefic, mai ales pentru pacienţi", a spus secretarul de stat Raed Arafat.
Duane Butcher a spus că programul este parte a cooperării continue cu instituţiile româneşti în consolidarea serviciilor medicale pentru pacienţii români.
"Sunt încântat că Ambasada SUA şi Ministerul Sănătăţii au putut facilita acest schimb de experienţă între echipa de medici ai Marinei SUA, sosiţi în România în cadrul Black Sea Rotational Force, şi specialiştii în intervenţii în situaţii de urgenţă ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare privind cele mai noi tehnici de îngrijire a traumelor", a declarat însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA.